Nu mai puțin de 21 de angajați ai Bibliotecii Județene „C. Sturdza” din Bacău au început de curînd să învețe să lucreze pe calculator. „Este vorba despre bibliotecarii care nu au lucrat niciodată cu computerul și și-au manifestat dorința de a fi inițiați. Cursul costă 500.000 de lei”, ne-a declarat Silvia Petcu, directorul Bibliotecii Județene. Cum fondurile alocate instituției nu sînt prea generoase, bibliotecarii vor scoate din propriul buzunar banii necesari perfecționării. Cursuri sînt considerate necesare de conducerea instituției, pentru că „bibliotecarii vor fi puși să catalogheze cărțile nu doar după sistemul clasic, ci și electronic”. În luna septembrie, bibliotecarii băcăuani vor urma și un curs special, de program de calculator pentru bibliotecă. (Constantin GHERASIM)
Cursuri de calculatoare plătite din buzunarul angajaților Bibliotecii Județene
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.