• Electrica va decide în această dimineață care sînt societățile care de astăzi vor rămîne fără curent electric • pe lista datornicilor preavizați se numără Sofert Bacău, World Machinery Works, Pobac, Aerostar și Rafinăria Dărmănești • preavizele care expiră astăzi au fost înaintate unui număr de 14 societăți, iar pînă ieri acestea ar fi trebuit să vireze în contul Electrica Bacău 8,5 miliarde de lei
Lațul se strînge în jurul societăților cu datorii la furnizorul de energie electrică. După campania declanșată la nivel național și care are în vedere debranșarea firmelor cu datorii, și în județul Bacău mai mulți mari consumatori de curent electric au intrat pe lista neagrăa Electrica. Măsura este luată după declanșarea crizei energetice care afectează întreaga țară, din cauza secetei și a închiderii Centralei Nucleare de la Cernavodă, și are ca scop preîntîmpinarea nealimentării cu energie electrică a micilor consumatori și consumatorilor casnici. „Pe data de 22 august au fost preavizați 14 agenți economici. Aceștia ar fi trebuit să-și achite restanțele pînă pe data de 27 august, în jurul după-amiezii. În cazul în care nu vor achita sumele pentru care au fost preavizate, societățile vor deconectate de la electricitate”, ne-a declarat Manuela Dragomir, purtătorul de cuvînt al Filialei Electrica Moldova.
Printre cele 14 firme din județul Bacău care au primit preavize se numără Sofert Bacău, preavizată pentru suma de 3,5 miliarde de lei, World Machinery Works, preavizată pentru 1,88 miliarde de lei, Pobac, pentru 1,19 miliarde, Aerostar, pentru suma de 509 milioane de lei, și Rafinăria Dărmănești, preavizată pentru 298 de milioane de lei. Firmele se numără printre cei mai mari agenți economici din județ, iar sumele pentru care au fost preavizate nu reprezintă datoria totală acumulată către furnizorul de electricitate, ci facturile pe care trebuie să le achite în această perioadă. O parte dintre acestea au grafice de eșalonare sau reeșalonare, iar facturile pe care ar fi trebuit să le achite pînă ieri reprezintă doar o parte din debitul cu care se înregistrează la Sucursala Electrica Bacău. „Lista cu societățile care au fost preavizate se modifică de la oră la oră. O parte au achitat deja facturile, altele vin pe ultima sută de metri. Decizia de debranșare de la sistemul de electricitate va fi luată în această dimineață, după analiza situației încasărilor”, a mai precizat Manuela Dragomir.
Cele 14 societăți vizate de sistări au de achitat, numai pentru această tranșă, 8,15 miliarde de lei. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns