• în proiectul de modificare a Legii pensiilor, liberalii cer și un nou mod de calculare a pensiilor și transparență la calcularea veniturilor • în plus, ei propun ca procesele intentate de cei păgubiți să fie judecate în regim de urgență • deputatul Mona Muscă va cere vot uninominal atunci cînd proiectul va fi votat în Parlament
Peste o sută de pensionari, sindicaliști și persoane din alte categorii sociale s-au adunat sîmbătă după-amiază în Sala mică a Casei de Cultură din Bacău pentru a discuta cu reprezentanții Partidului Național Liberal (PNL) pe marginea proiectului care vizează modificarea Legii Pensiilor. „Nu există categorie de oameni mai umiliți în țara asta ca pensionarii. Acești oameni, care au muncit o viață pentru binele nostru, acum nu au bani de medicamente, își vînd casele pentru că nu-și pot achita întreținerea și mănîncă pe sponci. Și noi ne simțim responsabili pentru umilința de acum a pensionarilor și de aceea ne-am gîndit să modificăm Legea pensiilor”, a afirmat în debutul întîlnirii deputatul liberal Mona Muscă, care în aceeași zi avusese discuții pe aceeași temă și cu cetățenii din Vaslui.
Mona Muscă a explicat că există patru lucruri esențiale care trebuie modificate din Legea 19/2000. Unul dintre acestea se referă la baza de calcul a pensiilor. „În legea inițială se spunea că pensia trebuie să reprezinte minim 45% din venitul obținut, iar Guvernul Năstase a modificat «trebuie», printr-o ordonanță de urgență, între Crăciunul și Anul Nou din 2000, cu «poate». Pentru această modificare mișelească plătesc acum pensionarii. Deși schimbarea poate părea nevinovată, e o diferență să spui că pensia trebuie să reprezinte 45% din salariu și poate fi pînă la 45%”, a explicat deputatul Mona Muscă. Liberalii vor ca pensiile recalculate să reprezinte minim 45% din salariul mediu brut pe economie, plus toate adaosurile și sporurile obținute de fiecare persoană pe timpul muncii. Mona Muscă a mai spus că proiectul de lege propus de liberali va cere și indexarea lună de lună a pensiilor cu rata inflației. „Acum nu se întîmplă acest lucru. Indexarea se face o dată la trei, patru luni și așa s-a ajuns în situația ca dumneavoastră, pensionarii, să creditați statul”, a precizat vicepreședintele PNL.
Cel de-al doilea punct propus pentru schimbare se referă la relația dintre Casele de Pensii și pensionari. Liberalii cred că nu există suficientă transparență și vîrstnicii nu știu cine le calculează pensiile. Anumiți funcționari pot greși, dar, cum nu se știe cine sînt aceștia, ei nu pot fi trași la răspundere. În plus, reprezentații PNL vor să ceară excluderea din lege a perioadei de 45 de zile în care pensionarii pot face contestație la Casa de Pensii, dacă descoperă anumite nereguli. „Am fost la Vaslui și un pensionar mi-a spus că trebuie să restituie cîteva milioane de lei statului, pentru că pensia lui a fost calculată greșit. De unde să dea el înapoi acești bani? Directorul de la CJP prezent în sală a fost întrebat ce se poate face în acest caz și a răspuns «nu avem legislație corespunzătoare». Dar pentru a-i scuti pe clienții PSD de mii de miliarde de lei la plata taxelor și impozitelor avem legislație? De aceea cred că legea pensiilor trebuie schimbată. Dacă s-ar colecta toate taxele, fără să fie ocoliți clienții PSD, banii ar ajunge pentru a plăti pensiile mărite, așa cum am gîndit noi”, a continuat deputatul liberal, după ce a fost întrebat și de unde vor fi găsite fondurile necesare.
Inițiatorii proiectului de lege au atins și aspectul legat de procesele pe care le inițiază pensionarii nemulțumiți. „Din păcate, viitorul dumneavoastră este în trecut. Dacă cei tineri mai pot lupta pentru drepturile lor și mai pot aștepta să li se facă dreptate, dumneavoastră nu mai aveți acest avantaj. Nu este vina nici unui pensionar căruia i s-a calculat o pensie mai mică că trebuie să apeleze la justiție. De aceea noi am cerut ca toate procesele legate de pensii să fie judecate în regim de urgență”, a încheiat Mona Muscă.
„PSD poate fura idea, numai s-o aplice spre binele pensionarilor”
Pensionarii prezenți la discuție i-au bombardat pe reprezentanții PNL cu întrebări, așa încît întîlnirea a depășit cu aproape o oră programul stabilit inițial. Un avocat din Bacău, de exemplu, a propus toate procesele legate de pensii să fie judecate mai întîi la judecătoriile din localități și abia în fazele superioare să ajungă la Tribunal sau Curtea de Apel. Așa ar putea fi scutiți pensionarii să piardă timp și bani pentru a ajunge la Bacău. Toate propunerile perinente au fost notate, ideea fiind ca acestea să fie introduse în varianta finală a proiectului de lege. De altfel, deputatul Muscă a explicat că proiectul – la care au contribuit reprezentanții Cartelului ALFA, membrii PNL și specialiști în domeniu – este deja terminat. „M-am gîndit însă că, dacă e vorba de un proiect de lege pentru pensionari, înainte să-l introducem în Camera Deputaților, să-l prezentăm dezbaterii publice, să auzim ce propuneri au chiar cei la care se referă actul respectiv”, a afirmat Mona Muscă. Poriectul va fi supus dezbaterii în Camera Deputaților la 1 octombrie.
Mona Muscă nu s-a ferit să-și reunoască că PSD ar putea fura ideea și s-o aplice ca pe una proprie, așa cum, de altfel, social-democrații au mai făcut și în alte cazuri. „M-a mai întrebat cineva și am dat un răspuns care, recunosc, nu este unul politic, dar așa mi-a venit. Să-l fure! Nu m-aș supăra dacă l-ar fura, dar măcar să-l aplice în forma aceasta pentru binele pensionarilor”, a explicat Mona Muscă.
Ea a încheiat spunînd că are convingerea că acest proiect va deveni lege. Pentru aceasta, însă, vicepreședintele PNL va cere vot uninominal, care fiecare deputat sau senator să poată explica ulterior alegătorilor care l-au trimis în Parlament de ce le-a refuzat vîrstnicilor dreptul de a trăi decent. (Nicoleta BICHESCU, Eduard ADAM)
Lasă un răspuns