■ după un început ezitant, băcăuanii au redresat corabia, fiind nînvinși în jocurile din deplasare
Pentru două săptămîni, Divizia A și-a luat un mic concediu, timp în care naționala are de dat ultimele examene, cu Luxemburg și Danemarca, pe 6 și 10 septembrie. După un început dezastruos, 0-3 acasă cu Gloria Bistrița, moment în care mai toată lumea o clasifica drept una dintre candidatele la retrogradare, FCM Bacău s-a transformat în surpriza campionatului. A scos un punct la Craiova, 0-0, apoi a făcut meciul campionatului de pînă acum, 4-3 cu Farul, iar ultima ispravă s-a încheiat sîmbătă la Brașov, unde acel 2-2 putea foarte ușor să fie transformat spre final de meci chiar într-o victorie. N-a fost să fie, însă FCM Bacău a tăcut și a făcut în aceste prime etape, iar viitorul echipei nu mai pare atît de subru. Ba chiar promițător am putea spune. Narcis Răducan a devenit eminența cenușie la mijlocul terenului, acolo unde nu a mai străluicit de ani buni, iar lui Cursaru i-a revenit cheful de scuturat plasele porților. Sigur, rezultatele pozitive îi au „vinovați” și șe ceilalți fotbaliști băcăuani care au pus umărul la reclădirea unei echipe ce părea a se destrăma. FCM Bacău are la dispuoziție două săptămîni pentru a pregăti un mare meci, cu Rapid, un joc la care Cristi Popovici are tot dreptul să viseze frumos. Iar frumos înseamnă victorie. Pînă atunci, băcăuanii ar putea întîlni vineri o formație din Ucraina, în deplasare, astăzi președintele Gheorghe Chivorchian urmînd să discute cu oficialii de acolo.
În ceea ce privește programul de antrenamente, Cristi Popovici și-a dat întîlnire cu elevii săi astăzi, la ora 18, pentru ca miercuri să aibă în program două antrenamente. „Mi-am făcut programul doar pentru aceste două zile. În funcție de răspunsul celor din Ucraina îl voi face pentru toată perioada pînă la reluarea campionatului”, spunhe Popovici.
Chiar dacă după meciul de la Brașov mai mulți jucători s-au resimțit fizic, printre aceștia aflîndu-se Radu Ciobanu, care șchiopăta vizibil a doua zi după meci, Cristi Popovici este nerăbdător să-l vadă la lucru pe Cornel Codreanu. Fundașul băcăuan, accidenmtat în urmă cu două săptămîni la tendonul genunchiului, a primit undă verde de la medici pentru reînceperea pregătirilor chiar din prima zi a acestei săptămîni. De asemenea, Daniel Bogdan va trece la programul normal, după ce o entorsă la gleznă l-a scos din circuit pentru ultimele două meciuri. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns