• Ministerul Educației a modificat modalitatea de repartizare pe post cu numai două zile înainte de țintarul electronic • MECT a decis ca reapartizarea să se facă după listele inițiale, întocmite înainte de concursul de titularizare • listele publicate luna trecută vor fi luate în calcul doar pentru a doua repartizare computerizată, posturile apărute în plus fiind netitularizabile
Cine credea că bulibășeala specifică Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului (MECT) este maximă, s-a înșelat. De astă dată, însă, funcționarii cu scaune moi și salarii frumoase nu numai că au dus bulibășeala pe „cele mai înalte culmi de progres”, dar au dat, pur și simplu, dovadă de nesimțire față de miile de cadre didactice, care încă mai speră, în ciuda unei lefe de mizerie, că merită să te duci la Cucuieții din Deal pentru a-l învăță pe boțul de om să deslușească buchiile. Și asta pentru că o „minte luminată” din MECT s-a gîndit că n-ar fi rău ca, numai cu două zile înainte de efectuarea repartizării computerizate, să schimbe modalitatea de desfășurare a acesteia, în sensul că PC-ul ministerial nu va mai lua în calcul opțiunile candidaților efectuate luna trecută, ci pe cele din vară, exprimate în fișele completate înainte de concursul de titularizare. „Ministerul ne-a comunicat noua decizie în cursuil zilei de ieri (miercuri, n.r.), fără însă a oferi vreo explicație. Pur și simplu, nu nu venea să credem”, ne-a mărturisit profesorul Constantin Năstac, unul dintre cei doi inspectori de personal din cadrul Inspectoratului Școlar.
Măsura ministerului este incredibilă, mai ales prin efectele sale. Acestea se vor simți, probabil, peste două zile, cînd se vor cunoaște rezultatele primei repartiții pe post, dar nu e exclus ca acestea să arunce într-un haos total învățămîntul românesc. Motive ar fi destule. De exemplu, nimeni nu știe la această oră ce se va întîmpla cu profesorul care, în virtutea opțiunilor existente pe fișa completată în vară, va fi titularizat pe un post care, între timp, a dispărut din diferite motive. Cît despre banii cheltuiți pe drumuri și timpul pierdut cu completarea unor noi fișe de opțiuni, care, acum, au devenit simplă maculatură, de către cadrele didactice ori sumele, care, potrivit unor surse demne de încredere, ajung la cîteva sute de milioane de lei irosite de minister cu acțiunea de refacere a listei cu posturi vacante, aceste „amănunte” par a nu face nici cît o ceapă degerată în ochii celor de la MECT. Totuși, modificările apărute, peste vară, în lista posturilor vacante vor conta pentru a doua repartizare computerizată, care va avea loc pe 9 septembrie. Interesant este că nici o catedră apărută în plus nu va fi considerată titularizabilă, chiar dacă valabilitatea ei este mai mare de patru ani. Cu alte cuvinte, toți profesorii care vor rămîne nerepartizați după prima „strigare” și vor intra în cea de-a doua repartizare, vor fi, cel puțin pentru un an, suplinitori.
Pe de altă parte, la unele discipline, diferențele dintre lista inițială și cea publicată luna trecută sînt destul de consistente, în sensul că în ultima listă apar cîteva posturi mult mai bune decît cele publicate în vară. Cum era și firesc, candidații au optat pentru ele în momentul cînd și-au refăcut fișele cu opțiuni, chiar dacă aceste catedre nu sînt titularizabile. Neluarea în calcul a posturilor apărute peste vară, va determina calculatorul să-i titularizeze pe profesorii cu note mari pe posturile mai puțin atrăgătoare, catedrele tentante urmînd să rămînă cadrelor didactice cu note ceva mai puțin bune la concursul de titularizare, care, tocmai din cauza acestor note, vor rămîne pe dinafară după prima repartizare. Drept urmare, nu e exclus ca foarte mulți profesori titularizați în prima rundă să fie tentați să renunțe la post pentru a putea intra în a doua repartizare, unde se vor împărți posturile bune apărute în luna august. Însă nimeni nu știe dacă ministerul le va da voie să renunțe. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns