Lui Gheorghe Saveluc, din satul Dorneni, comuna Plopana, nu i-a prea surîs norocul în noaptea de 5 septembrie. Asta pentru că doar cu puțin timp înainte de miezul nopții, în adăpostul animalelor unde avea strîns și fînul pentru hrana dobitoacelor pentru iarna care stă să vină a izbucnit un incendiu. Focul a fost observat destul de repede și de proprietar și de vecini, care s-au adunat să-l ajute la stingerea lui. În același timp au fost anunțați și pompierii, care s-au deplasat la fața locului cu o autospecială cu apă și spumă. „La această intervenție a participat un echipaj de la Detașamentul Bacău, care a lucrat aproape trei ore, dat fiind că au avut de verificat pai cu pai tot fînul pe care îl avea omul depozitat acolo. Au ars în timpul incendiului adăpostul animalelor pe o suprafață de 50 de metri pătrați și 1,5 tone de fîn. Pagubele au fost evaluate la aproximativ 20 de milioane de lei”, a declarat maiorul Volodia Tisescu, ofițerul de relații cu presa al Grupului de pompieri militari Bacău. Pompierii au stabilit că incendiul s-a declanșat din cauza unui foc deschis. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns