Băcăuanii care au solicitat în această vară verificarea apometrelor montate înainte de anul 2000 pot fi numărați pe degete. Dumitru Crîșmaru, directorul societății Termloc, una dintre cele două societăți din Bacău autorizate să execute astfel de verificări, spune că în ultimele luni doar cîțiva băcăuani au solicitat verificarea metrologică a contorilor de apă montați în apartamente. „Conform prevederilor legale, apometrele trebuie verificate metrologic odată la trei ani. O bună parte din cei care și-au montat în anii trecuți astfel de contori individuali vor trebui să solicite firmelor autorizate verificarea metrologică a apometrelor. Totodată, o bună parte din accesoriile montate la instalarea apometrelor vor avea nevoie de revizii sau vor trebui chiar înlocuite, iar acest lucru va trebui făcut tot de firmele specializate”, a precizat Dumitru Crîșmaru. Președinții asociațiilor de proprietari sau locatari vor trebui, așadar, să verifice în evidențele asociațiilor data la care au fost montate apometrele în apartamentele arondate și să solicite proprietarilor exectuarea verificărilor tehnice prevăzute de lege. Termenul de executare a tuturor verificărilor nu este mai mare de 24 de ore, pe perioada executării acestor lucrări firmele fiind obligate să monteze în locuințele solicitanților apometre de schimb. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns