Lucrătorii Poliției municipiului Bacău au efectuat vineri o amplă razie la ieșirea din oraș, spre Onești, în timpul căreia au identificat șase prostituate. Cele care au căzut în mîinile polițiștilor sînt Margareta Doru, de 36 de ani, Elena Munteanu, 17 ani, Olguța Boatcă, 16 ani, Carmen Cocor, 19 ani, Mădălina Vidrașcu, de 17 ani, și Gherase Irina, de 24 de ani. Toate au fost amendate cu cîte un milion și jumătate de lei și li s-a atras atenția că la următoarea abatere se vor alege cu dosare penale pentru prostituție. Cu exact o lună în urmă, cele șase prostituate au mai făcut cunoștință cu polițiștii, de această dată cu cei de la Secția 2, care le-au amendat cu aceeași sumă. Se pare că amenințările polițiștilor nu le mai sperie de mult pe „fetițe”. Și asta pentru că ele știu că prostituția trebuie dovedită, adică clientul prins în flagrant cu prostituata să spună că a plătit pentru o partidă de sex. Altfel, fetele nu pot fi trimise în judecată. Ele au înțeles bine lecția, așa că, dacă sînt amendate, plătesc sancțiunea, dar imediat după aceea sînt din nou în stradă, la muncă. (Florin CRĂCIUN)
O nouă razie printre prostituate
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.