Pomenirea Sfintelor Minodora, Mitrodora și Nimfodora
Aceste Sfinte Mucenițe au trăit pe vremea păgînului împărat Maximian. Cele trei surori trăiau în singurătate, departe de zbuciumul orașelor. Într-o zi, ele au fost întrebate de dregătorul acelei zone, Fronton, care este credința lor. Ele au spus că sînt creștine și dregătorul a încercat să le convingă să se lepede de Hristos și să slujească zeilor. Sfintele au refuzat, motiv pentru care au avut de îndurat numeroase chinuri. Minodora, cea mai mare dintre surori, a fost bătută crunt cu toiege. A murit rugîndu-se lui Dumnezeu. Apoi, dregătorul a poruncit ca, spre înfricoșarea surorilor, trupul Minodorei să fie aruncat înaintea lor. Apoi le-a silit și pe ele să se lepede de Hristos. N-a reușit să le înduplece și a dat ordin slugilor să le ucidă și pe Mitrodora și Nimfodora. Aceștia le-au ucis în bătaie. Toate trei au fost îngropate la Pitia, unde, pe vremea marelui împărat Constantin, s-a zidit o biserică, din care multă vreme au curs rîuri de tămăduiri, întru slava lui Dumnezeu și spre folosul celor ce veneau acolo cu credință.
Sinaxar romano – catolic
Pomenirea Sfîntului Nicolae de Tolentino
Nicolae de Tolentino s-a născut în 1245, la Castel Sant Angelo, în provincia Marche din estul Italiei. Sfîntul Nicolae, încă din copilărie, a dovedit o atracție deosebită pentru rugăciune, reculegere și mortificare. La 21 de ani a fost primit în rîndul augustinienilor și, în 1269, a fost sfințit preot. După șase ani de peregrinări, s-a stabilit la Tolentino, unde a desfășurat un apostolat rodnic, îndeosebi prin ascultarea mărturisirilor și îndrumarea conștiințelor. A fost un ascet, sever, dar nu excentric, aspru cu el însuși, dar blînd și delicat față de alții. Patru zile pe săptămînă se hrănea numai cu pîine și apă, iar în celelalte nu se atingea de carne, ouă și fructe. Somnul și-l reducea la trei sau patru ore, pentru a se dedica rugăciunii în restul timpului. După ceasuri îndelungate petrecute în scaunul de spovadă, zilnic făcea vizite la săraci, cărora, cu învoirea superiorilor, le aducea ajutoare dintr-un fond special administrat de el. La 61 de ani, în anul 1306, a părăsit „Valea de lacrimi”, dar a rămas un puternic mijlocitor pe lîngă Dumnezeu pentru toți cei care îi cer ajutorul. După 40 de ani de la moarte, trupul său a fost găsit intact. Cu această ocazie, i s-au tăiat brațele și din răni a curs sînge proaspăt. Conservate în relicvare de argint din secolul al XV-lea, brațele au sîngerat în repetate rînduri. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns