Magazinele, muzeele americanilor

Week-end plictisitor! Am rămas singurel, colegul meu Iulian a

plecat pe vas, pe Glory, și eu trebuie să mai zac o săptămînă, sau cel puțin așa mi s-a promis. Ieri după-amiază am făcut o recunoaștere de vreo trei ore în zona Wal-mart, un super magazin din apropiere. Am căscat ochii la prețuri și produse, am băut o bere la Hooters (e crîșma aceea unde te servesc fete frumoase rău și îmbrăcate foarte sumar, poate vă aduceți aminte din „Familia Bundy”), mi-am luat trei pachete de țigări (abia aștept să ajung pe vas, fiindcă acolo un pachet de Marlboro este doar 1dolar, iar aici variază între 3.40 și 4.10 $), apoi m-am întors la hotel, o piscină scurtă și apoi televizor. Poate părea interesant, dar, credeți-mă, cînd n-ai foarte mulți bani și ești și singur, este cumplit de plictisitor. De banii care i-am dat pe țigări, puteam să mă duc pe plajă (este la vreo 50 kilometri, cam distanța Bacău – Onești), să mănînc undeva acolo, să beau și-o bere și să mă și întorc.

Ale dracu’ țigări, sînt așa de scumpe! Gata! Să trecem la fapte de viață:

• Am scăpat de uraganul Fabian, care s-a dus undeva în Atlantic, am scăpat și de furtuna Henri, care s-a lăsat cu ploi și ceva inundații minore în centrul Floridei și rămîn cîteva zile frumoase pînă apare în

zona uraganul Isabel, urmat la scurtă distanță (pentru că abia acum se formează pe coasta vestică a Africii) de uraganul Juan. Unul masculin și unul feminin. Drăguț.

• M-am împrietenit cu Jean, bucătarul haitian. E un tip la vreo doi metri, cu palma cît lopata. Mă servește personal, nu lasă ospătarul. Azi dimineață, deși am întîrziat, ajungînd abia pe la 11.00 la micul dejun (după 11.00 nu mai servesc), „chef” Jean mi-a făcut rapid o „omelette with everything but onion”, (omletă cu de toate fără ceapă), știa el că-mi place și era pregătit. Amîndoi venim din colțuri de lume uitate de Dumnezeu, așa că avem ceva în comun. Oricum, e un tip hîtru și zîmbitor și îmi mai exersez franceza cu el.

• Cameristele nu știu o boabă de engleză. Sînt cubaneze. M-am chinuit azi dimineață vreo cinci minute să le explic că nu-i nevoie să facă ordine la mine în cameră. Eu spaniolă, ioc, ele engleză, ioc. Într-un tîrziu, facem un armistițiu: îmi schimbă doar prosoapele, deși nu le folosisem deloc. Apoi s-au îndreptat frumușel spre ușă.

• Lume multă, ieri, în Wal-mart. E un fel de Luceafărul de pe la noi, numai că e de vreo 30 de ori mai mare și are magazine mult mai multe. Închipuiți-vă vreo zece Metro la un loc și vînzare cu amănuntul, de la ață dentară pînă la pămînt de flori, de la saltele cu apă, pînă la laptop de ultimă generație. Dacă ai vrea să vizitezi fiecare raion, sînt sigur că ți-ar trebui cel puțin o săptămînă. Majoritatea vorbeau spaniola, Doamne, și cît de mult m-am ferit de ea! Prețurile sînt incredibil de mici, raportîndu-mă la salariul pe care îl am. Nici nu are sens să dau exemple. Ar fi atît de multe, încît mi-ar trebui trei zile să le scriu.