Pomenirea Sfîntului Mucenic Lucian
Sfîntul Lucian preotul era din cetatea Siriei, numită Samosata. Rămas orfan de tînăr, a împărțit averea săracilor și, eliberat de grijile lumești, s-a nevoit cu trăirea duhovnicească și cu cercetarea Sfintelor Scripturi, luînd ca dascăl un cărturar vestit, anume Macarie din Edesa. După ce s-a inițiat în învățătura creștină și s-a dovedit, cu viața lui, plin de înțelepciune, Lucian a fost rînduit preot în Antiohia. Aici, a întemeiat o școală, la care a adunat mulțime de ucenici, pe care i-a învățat atît înțelepciunea Scripturii cît și cea duhovnicească.
A mers la Nicomidia pentru propovăduirea credinței, însă a fost prins de ostașii împăratului Maximian și aruncat în închisoare. În temniță, Sfîntul a făcut dar, Bisericii din Nicomidia, o carte scrisă de el, avînd trei coloane pe fiecare față, carte care cuprindea tot Testamentul Vechi și Nou, îndreptînd greșelile ce se strecuraseră în Scriptură, atît din graba copiștilor, cît și din răutatea ereticilor. După nouă ani de închisoare, în 311, a fost adus din nou înaintea judecătorului, unde a mărturisit din nou credința în Hristos. După îndelungi chinuri, dregătorul a dat poruncă soldaților să-l sugrume pe Sfîntul Lucian. După mulți ani, Sfînta Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, a ridicat pe mormîntul Sfîntului Lucian o preafrumoasă biserică.
Sinaxar romano-catolic
Pomenirea Sfintei Tereza de Avila
Sfînta Tereza de Avila s-a născut în anul 1515 în orașul Avila (Spania). Ea a avut nouă frați și două surori. Deja din anii copilăriei, Tereza a dovedit o rară capacitate de a trece de la dorințe la fapte și de a atrage pe alții de partea ei. După ce la vîrsta de doisprezece ani a pierdut-o pe mama, ea s-a aruncat în genunchi în fața unei icoane a Prea Curatei și a implorat-o să-i fie mamă. Odată cu anii copilăriei s-au risipit și multe din elanurile sufletești, dar a rămas apropiată de biserică. Cu permisiunea tatălui ei, a îmbrăcat haina monahală și, timp de douăzeci de ani, a trăit în mănăstirie încercînd să împace dorința desăvîrșirii spirituale cu satisfacerea dorinței de comoditate și afecțiune umane. Într-o zi, întărită de harul divin, a rupt din inima ei legăturile unor afecțiuni prea omenești și a dăruit-o lui Dumnezeu, încercînd o viață nouă, plină de suferințe și bucurii suprafirești. După ce s-a sfătuit cu mai mulți oameni renumiți pentru sfințenia lor, a obținut aprobarea de a proceda la întemeierea unor mănăstiri în care să se respecte cu stricțețe rînduielile monahale. Cunoscătoare adîncă a vieții sufletești și înțeleaptă conducătoare de cunoștințe, Tereza a rămas și femeia practică care s-a ocupat de cele mai mărunte lucruri din casă și de problemele economice ale vieții. La 4 octombrie 1583 se afla în mănăstirea din Alba (Spania), cînd a închis ochii. A fost ridicată la cinstea sfintelor altare la 12 martie 1622. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns