Certificatele de cazier fiscal se vor putea ridica și prin reprezentanți, nu doar personal, cum era pînă acum. Guvernul a adus modificări Normelor metodologice de aplicare a OG 75/2001, privind organizarea și funcționarea cazierului fiscal. Astfel, pentru contribuabilii persoane fizice, cererea de eliberare a certificatului de cazier fiscal propriu se depune personal sau prin reprezentant, pe bază de procură autentică sau împuternicire avocațială. În cazul persoanelor juridice, cererea de eliberare a cazierului se depune de către reprezentantul legal al societății în cauză sau de un alt reprezentant, dacă acesta are procură ori împuternicire avocațială.
Amendamentele aduse normelor metodologice redefinesc și faptele înscrise în cazierul fiscal, majoritatea acestor fapte fiind pedepsite cu închisoarea. Vor fi trecute în cazier, în continuare, printre altele, refuzul de a prezenta organelor de control documentele de evidență contabilă, bunurile materiale supuse impozitării, taxelor și contribuțiilor la fondurile publice, în vederea stabilirii obligațiilor bugetare; neîntocmirea, întocmirea incompletă sau necorespunzătoare a documentației primare ori acceptarea de astfel de documente în scopul împiedicării verificării financiar-contabile, dacă fapta a avut drept consecință diminuarea veniturilor sau a surselor impozabile; punerea în circulație, fără drept, a documentelor financiare și fiscale; sustragerea de la plata obligațiilor fiscale, prin neînregistrarea unor activități sau exercitarea de activități neautorizate; nedeclararea veniturilor impozabile; omisiunea evidențierii în acte a operațiunilor comerciale; organizarea conducerii evidenței contabile duble; contrabanda cu produse sau cu stupefiante.
Certificatul de cazier fiscal costă din această lună 50.000 de lei și este eliberat de Finanțe în termen de zece zile, iar, la urgență, în cinci zile. Cazierul fiscal este necesar în special persoanelor care doresc să-și deschidă afaceri, la Registrul Comerțului. De altfel, aceasta a fost și destinația celor peste 3.000 de certificate de cazier eliberate de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Bacău. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns