Profesori universitari de la Institutului de kinetoterapie din Grenoble (Franța) vor preda în acest an cursuri de specialitate la masteranzii care vor urma specializarea Recuperarea sechelelor post-traumatice ale țesutului cutanat și subcutanat în cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport din Bacău. Cursul a cărui durata a fost stabilită la trei semestre constituie o premieră în învățămîntul postuniversitar românesc. „Specialiștii din Grenoble vor preda unul dintre modulele acestei specializări, respectiv drenaj limfatic manual și masaj reflex”, ne-a declarat conf. univ. dr. Doina Mîrza, din cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport. O altă noutate la această specializare postuniversitară va fi aceea că, după absolvirea acestui modul, masteranzii vor primi o diplomă în limba franceză, recunoscută în Franța, fapt ce le va conferi încă o șansă în plus pentru un loc de muncă în Occident. La acest masterat s-au înscris pînă în prezent 15 candidați, dintre care trei vor putea ocupa locurile subvenționate de la buget, iar 20 vor plăti 350 de euro pentru un loc cu taxă. (Constantin GHERASIM)
Specialiștii din Franța vor preda cursuri la Kinetoterapie
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.