• numărul celor care se prezintă la încorporare este în continuă scădere • tinerii caută diverse căi pentru a scăpa de armată, printre cele mai uzitate fiind înscrierea la facultate sau plecarea în străinătate
Șefii Centrului Militar Zonal (CMZ), fostul Comisariat Bacău, se confruntă în aceste zile cu una dintre cele mai dificile perioade de încorporare din ultima vreme. Asta pentru că, alimentați de știrile tot mai dese că armata nu mai este obligatorie, tinerii pur și simplu ignoră ordinul de chemare emis de CMZ. Încorporările sînt ultimele din acest an și foarte puțini tineri se prezintă, în speranța că vor scăpa de armată. Încorporările au demarat pe opt septembrie, iar șefii CMZ au început să trimită deja decizii de emitere a mandatelor de aducere la sediul insituției, în vederea încorporării. „Cei care nu s-au prezentat la încorporare și care au fost recrutați vor primi o amendă de trei milioane de lei, sumă care trebuie plătită integral. În plus, dacă avem certitudinea că se sustrag de la efectuarea stagiului militar, noi vom sesiza Parchetul militar. În acest caz singura pedeasă este închisoarea”, ne-a declarat lt.col. Eugen Pelin, șeful Biroului de recrutări-încorporări al CMZ Bacău.
În această serie sînt încorporați tinerii care au fost născuți între anii 1970 – 1983. Ei mai sînt chemați la CMZ nu numai pentru încorporare, ci și pentru clarificarea situației militare. „Sînt situații în care sănătatea poate s-a îmbunătățit, iar tînărul poate fi încorporat, sau poate boala de care suferă s-a agravat și, în acest caz, se impune amînarea”, ne-a mai spus Eugen Pelin.
În ultima vreme, mai ales după revoluție, problemele sociale ale celor care vin să se încorporeze sînt din ce în ce mai mari. La toate acestea, se mai adaugă în ultimele săptămîni și deruta provocată de prevederile constituționale cu privire la obligativitatea armatei. „S-a înțeles greșit că nu mai este obligatoriu stagiul militar. Pînă cînd nu vor intra în vigoare noile prevederi ale Constituției, armata rămîne obligatorie, așa cum spune legea care încă funcționează în prezent. Ca să nu mai spunem că, după aprobarea Constituției, urmează să fie elaborată o lege specială privind încoprorările și abia atunci se va putea vorbi despre prevederi clare și precise pe care le vom aplica. Pînă atunci, însă, tinerii trebuie să înțeleagă că pot face chiar închisoare în cazul în care se constată că se sustrag de la satisfacerea stagiului militar”, a precizat șeful Biroului de încorporări.
Tinerii știu că pot să se eschiveze de la satisfacerea stagiului militar. Cea mai la îndemînă soluție este însrierea la o formă de învățămînt superior. „Au venit și mi-au făcut recrutarea în ultimul an de liceu. Cînd am înțeles ce mă așteaptă, m-am înscris de urgență la postliceală, deși nu aveam nici un chef să mai fac școală. Dar, decît să stau în armată, mai bine merg la școală. Și dacă mai fac tot posibilul să mai repet clasa, sigur trec de vîrsta necesară încorporării. Pur și simplu nu vreau să pierd cîteva luni din viață pentru un stat care nu face nimic altceva pentru absolvenți decît să-i îndemne să se gîndească la emigrare. Și în situația mea sînt toți colegii de clasă. Unii au plecat deja înstrăinătate, alții s-au înscris la facultăți, numai să nu facă armată”, ne-a spus Andrei Căruntu, unul dintre tinerii care fug de armată. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns