Rică Răducanu, Florin Halagian și Nicolae Dobrin vor juca la Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

Meci de fotbal antologic peste două săptămîni pe stadionul din Bacău. Nicolae Dobrin, Rică Răducanu, Florin Halagian, Dănuț Lupu, Ștefănescu de la Rapid, Dumitru Predescu de la Dinamo, precum și o grămadă de alte nume grele din fotbal sînt așteptate peste două săptămîni să intre din nou pe teren, ca jucători. Toți cei amintiți vor trebui să își demonstreze măiestria sportivă și talentul în jocul cu balonul rotund în fața unor vedete ce nu au nici cea mai mică legătură cu fotbalul. „Dacă va reuși să ajungă la Bacău, să facă parte din echipa personalităților din lumea fotbalistică, Rică Răducanu va trebui să apere șuturile trimise la poartă de Pepe, Alina Sorescu, membrii trupei N&D, Rafael, fetele de la Rustic, Florin Petrescu (Axinte de la „Vacanța Mare”), Adi de la Vîlcea sau Andreea Bălan”, spune Val Mănescu, coordonatorul Festivalului. El ne-a mai declarat că meciul se dorește a fi un spectacol cu caracter umanitar, fondurile urmînd să aibă o destinație socială. Pînă în prezent există acordul de principiu dat de acești grei din lumea fotbalului, dar și de vedete sau reprezentanții lor pentru a participa la meci. „În condițiile în care unul dintre acești invitați nu va putea sosi în Bacău în timp util pentru a putea intra pe teren, locul lor va fi luat de alte personalități cel puțin de un același calibru”, a adăugat Val Mănescu. (Elena SOLOMON)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.