• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Uncategorized / ACCENTE Se apropie Referendumul

ACCENTE Se apropie Referendumul

Ziarul de Bacau 24 septembrie 2003 Lasă un comentariu

LikeShare

Valeriu TRAIAN

Guvernul Pesede – Udemere s-a pus luntre-punte ca să modifice Constituția, votată în 1991, dacă vă mai aduceți aminte, de aceeași formațiune politică, cu excepția udemeriștilor, care la acea dată au votat „contra”, alături de liberali, țărăniști, liber-schimbiști, monarhiști ș.a. În actuala guvernare, udemeriștii, nesătui de privilegii în comparație cu alte minorități, au tocat la urechea Guvernului pînă au reușit să impună modificarea Legii Fundamentale, vizînd cu obstinație alte și alte drepturi, comparativ cu celelalte minorități și chiar cu majoritatea zdrobitoare a românilor. Pentru că, nu-i așa, ei trebuie să fie cei mai egali între egali!

Așadar, d-l A. Năstase, prins în mrejele unor obligații numai de el știute, a pus în mișcare mașinile de vot pesediste din cele două Camere și, cu destulă precipitare, ne oferă o Constituție modificată și ne cheamă la urne ca, prin Referendum, să dăm gir unui text pe care votanții nu-l cunosc. În dezbaterile publice de pînă acum, Guvernul și parlamentarii pesede – udemere s-au străduit să ne inoculeze un neadevăr, cum că U.E. condiționează intrarea noastră în Uniune, în 2007, de modificarea Constituției. Să le-o spunem deschis, din capul locului, că U.E. nu se sinchisește de propria Constituție, nicicum de a românilor. Condițiile puse de Europa sînt cît se poate de simple și clare: economia de piață, aceasta însemnînd încheierea privatizării, tehnologii de vîrf, creșterea eficienței economice prin organizare, productivitate și restructurare, respectînd criteriile protecției sociale; așijderea în agricultură; realizarea reformelor în armată, învățămînt, sănătate, justiție etc; mai presus de orice, intrarea noastră în Europa este condiționată de stîrpirea corupției. S-ar putea ca într-o viziune modern – europeană stîrpirea corupției să fie de cea mai mare importanță. Ce ne amețesc reprezentanții guvernului și PSD-ul că ne aflăm în fața „unui moment politic prin care poporul este chemat să-și arate atitudinea față de U.E.”?! Aflați, domnilor, că atitudinea poporului român este de mult și tranșant în favoarea aderării la U.E., fiind, poate, singura cale de a scăpa de sărăcie și umilință și, mai degrabă decît orice, de toate fără-de-legile care se fac de cei de la Putere. Și pentru ce atîta risipă de energie, timp și, mai ales, bani pentru o lege care peste patru ani va trebui înlocuită? Nu se vede că totul este cusut cu ață roșie spre a oferi servicii unei singure tabere? Îi trebuia României a doua limbă în stat? Fie și cu interpret, cum se dă de-a dura d-l A.Păunescu să ne lămurească asupra nuanțelor pozitive. D-l Adrian Năstase dovedește încă o dată neputința guvernării în multe privințe și declară, deși știe că nu este așa, „că de acceptarea noii Constituții depinde reușita procesului de integrare a țării în U.E.”

Am arătat mai sus care e condiția esențială. S-au făcut cîteva modificări privind unele proceduri judiciare. Acestea sînt prevăzute și în legile organice de profil, dar oricum privesc un număr limitat de persoane. Nu-i o noutate că s-a inclus „garantarea accesului la cultură”. În lege era și pînă acum prevăzut acest drept. De fapt, acest drept este limitat economic. Copiii de țărani nu mai au acces în colegii și licee, prin consecință nici în învățămîntul superior. Este adevărat că sînt mii de edituri, că este o mare varietate de titluri din toate domeniile, că se fac traduceri – volumul de carte este uriaș, dar cine are acces la carte? Profesorii, medicii, inginerii, economiștii nu-și pot permite să dea un sfert din leafa pe o lună pentru a cumpăra o carte. Nu-i văd pe al-de Triță Făniță, Culiță Tărîță, Mischie, Fănel Păvălache, Bebe Ivanovici sau Mogătarii din Craiova, care ies cu ghioaga la bătaie în stradă, să colinde librăriile ca să cumpere cărți. Bibliotecile publice nu au fonduri nici pentru unu la sută din producția anuală de carte. Prețul publicațiilor de specialitate este, de asemenea, prohibitiv, ca și al cotidianelor. Ne întrebăm, nu fără îngrijorare față de viitorul nivel cultural al românului, la ce servește prevederea constituțională? Economia de piață, se va zice. De acord, știm și noi că serviciile sînt scumpe, materiile prime, la fel. Decît ar tot acoperi găurile negre celor cu mînă spartă din economie, inclusiv cea privatizată (unde s-a mai pomenit!) mai bine Guvernul ar subvenționa cartea sau ar acorda unor categorii de bugetari o indemnizație pentru nevoi culturale, care oricum s-ar regăsi în activitatea prestată în folosul societății. Sînt categorii de angajați privilegiate. Ceferiștii au pentru ei și familie călătorii gratuite; cei din sistemul energetic au gratuități la consumul de energie; cei de la telefoane au gratuități, să nu mai punem la socoteală că au și lefuri mari. Culmea absurdului: juriștii au gratuități la medicamente și servicii medicale (în afara lefurilor exagerat de mari comparativ cu alți bugetari), în timp ce medicii și cei din sectorul sanitar nu au nici un fel de gratuități. Pensionarilor militari le sporește venitul lunar în ritmul creșterii lefurilor cadrelor active. Unde este echitatea propusă de Constituție? Sîntem egali? Guvernul pesedist manifestă tot felul de slăbiciuni, pe care nu mă sfiesc a le numi neputințe. Una dintre cele mai evidente dovezi de neputință este reflectată în compromisurile pe care le face la presiunile exercitate de udemeriști (adevărate șantaje) amenințînd cu ruperea Protocolului cu PSD. Fără voturile profitorilor de profesie, pesediștii n-ar mai putea manevra în cele două Camere. Este demn de tot interesul felul cum va reacționa Guvernul la amenințările senatorului udemerist de Cluj Eckstein Kovacs Peter. În relațiile cu acești parteneri politici, Guvernul dă impresia că se află mai tot timpul pe un teren minat. De aceea nu are o atitudine tranșantă, de aceea compromisul este singura soluție.

Ne vom duce la Referendum cu sentimentul inutilității gestului. Vom vota o lege „fundamentală” pentru numai patru ani. Aceasta numai dacă d-na Puwak va mai avea credit moral în tratativele cu Uniunea Europeană.

LikeShare

Din categoria: Uncategorized

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

Tânăr din Berești-Tazlău, reținut după ce și-a mutilat câinii

Cum alegi hainele potrivite pentru copiii care nu stau locului 5 secunde

Onești: Avarie pe strada Libertății

Sondaj pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Luptă strânsă între George Simion și Nicușor Dan

Spitalul Județean de Urgență Bacău încă mai are de plătit sporuri din pandemie. Sindicaliștii de la Urgențe au câștigat definitiv un proces

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • Danu venerus ionut la Firmele constructorului Dorinel Umbrărescu fac angajări. Vezi ce meserii se caută!
  • marku la Sondaj pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Luptă strânsă între George Simion și Nicușor Dan
  • doru la Sondaj pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Luptă strânsă între George Simion și Nicușor Dan
  • Ciocan la Sondaj pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Luptă strânsă între George Simion și Nicușor Dan
  • Basil la Sondaj pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Luptă strânsă între George Simion și Nicușor Dan

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău