• Cupa Presei la pescuit sportiv se va organiza anul acesta la Horgești
După mai bine de un an de așteptare, ziariștii băcăuani vor avea, în sfîrșit, ocazia să se dueleze, altfel decît în paginile ziarelor sau pe calea undelor. Peste aproximativ două săptămîni, mai exact sîmbătă, 11 octombrie, toți mînuitorii condeiului sînt așteptați pe iazul de la Horgești, unde vor participa la cea de-a patra ediție a Cupei Presei la pescuit sportiv. Ca în fiecare an, și anul acesta, inițiativa aparține inginerului Constantin Șoșu, patronul firmei Soma, proprietarul iazului, care este decis să facă din această competiție una de anvergură. Concursul este unul pe echipe, la care vor participa cîte doi competitori de la fiecare post de radio, ziar local, sau corespondenții la presa centrală. Competiția va cuprinde două
probe de cîte două ore, cu lansări numai la vargă cu un singur cîrlig
și cu o lansetă. Inginerul Florin Albu, organizatorul competiției și
șeful Fermei de la Horgești, ne-a declarat că a început negocierile
pentru găsirea eventualilor sponsori, dar ideal ar fi ca fiecare echipă
să-și aibă propriul susținător, dat fiind numărul mare de participanți
care se presupune că se vor înscrie pînă la data concursului.
„Pescuitul sportiv pe lacul de la Horgești a fost interzis cu desăvîrșire anul acesta. Crapul este frumos, ajunge chiar la peste două kilograme, și cred că în acest an concurenții vor fi mulțumiți de capturi”, ne-a declarat Constantin Șoșu. În acest moment, pescuitul industrial la Horgești este în plină desfășurare, și, așa cum se vede și în imagine, exemplarele sînt deosebite. Și, cu siguranță, vor ajunge și în undițele ziariștilor, dacă între timp nu vor cădea în plasele pescarilor profesioniști. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns