FĂRĂ PREJUDECĂȚI Laudă-mă, gură!…

Mihai BUZNEA

Un nou porumbel alb a zburat, zilele trecute, de pe buzele primului nostru ministru Adrian Năstase: nu mai poate spune nimeni că nivelul de trai al românului nu este în creștere; dovada o avem chiar aici, printre noi; numărul mașinilor de lux cumpărate în ultimul timp a crescut, și astea costă, nu glumă! În general, autoturismele de import stăpînesc piața autohtonă, ceea ce vorbește de la sine. În vocea premierului am distins chiar și un semn de iritare, dovadă că nu este insensibil la vox populi, care tot acuză una și alta și pe care încearcă să-l amăgească cu bombonele frumos ambalate în hîrtie strălucitoare, ce ascund o realitate colorată în alb și foarte mult negru.

Afirmațiile cu pricina au fost făcute la Salonul Internațional de Automobilism București. Tocmai se încheiaseră tranzacțiile pentru trei limuzine super, cam la 300.000 de euro bucata, iar dealerii anunțau afaceri de peste două milioane de parai într-o singură zi. Cifre record, să recunoaștem, comparabile cu cele consemnate la manifestările europene de gen. Să mai spună cineva că nu sîntem pe drumul cel bun ce duce către Europa! Și-atunci, chiar că nu văd de ce să ne mai lamentăm atîta? Nu sînt bani? Iată banii!

Afirmația liderului nostru politic și guvernamental mi-a stîrnit memoria, răscolind-o, drept pentru care am hotărît să-mi număr banii, poate-poate dau de niscai comori personale uitate prin cele buzunare, pe care le-am pipăit, le-am întors pe dos, am rostit dezlegări auzite pe la vrăjitoare, dar nici măcar o băncuță n-a vrut să iasă la iveală. Am luat, apoi, la rînd, cărțile din bibliotecă, poșetele vechi ale nevesti-mi, casetele pentru (nu cu) bijuterii. Nimic. Adio, speranțe! Adio, Salon Auto! Ne vedem (poate) data viitoare. Sau „la mulți ani!” N-am eu, au alții, mi-am zis, și „nivelul” iese. Cum care nivel! De trai, se înțelege! Calculul e simplu: punem la un loc veniturile celor peste șase milioane de români care trăiesc sub pragul sărăciei, le rotujim cu cîștigurile altor 15 milioane care, cît de cît, se mai descurcă, îi lăsăm în pace pe cei cu „media” (ne-ar încurca calculele) și-i adunăm pe cei 5 – 6 la sută, care-i reprezintă pe barosani. Tragem linia și împărțim. Dintr-o dată devenim, cu toții, bogați, iar de aici și pînă la limuzinele „strong” și concediile pe Riviera nu mai e nici un obstacol. Calea e liberă. Singura dilemă e, însă, cum să-l găsesc pe cel cu care să mă combin pentru a-mi fortifica buzunarele prin transferul dinspre el către mine. Uite, tocmai asta nu a mai spus-o primul-ministru, și de atunci mă dau de ceasul morții să aflu soluția. Asta m-a ajutat doar să-mi amintesc de vreo două-trei slogane din vremurile noastre de aur: ce crește continuu și nu se observă? Cum ce? Nivelul nostru de trai! Că doar și atunci, ca și acum, se bea șampanie. Prin reprezentanți! Și atunci, ca și acum: unii se plimbă cu mașini super, iar ceilalți îi privesc și îi admiră (ori spun ceva de duh).

Care-i problema? Haideți să nu mai fim atît de chițibușari că, vorba ceea: nemulțumitului i se ia darul și nu mai rămîne chiar cu nimic! Dar ce să-ți ia, mă-ntreb, dacă peste tot și peste toate suflă vîntul pustiirii?! Ce e bun, totuși, în chestia asta, e că premierul ne dă speranțe să visăm la ceea ce ne-am dori să fim și să avem, adică bogați. Dar visele, oricît de frumoase, rar să se împlinească, îi pălesc nu mai pe ici-pe colo, pe cîte unii. Sigur, nu la întîmplare, ci pe fericiții soartei, ocolindu-i pe cei 60 la sută dintre românii care, cu voci tînguite, fredonează versurile unui vechi șlagăr la fel de actual: „…Unde e iluziile mele,/ Care le-am avut!…”. Asta, în timp ce se scocioră prin buzunare, unde nu găsesc nimic. Fiindcă n-au pus, nu din cauză de găuri largi și vechi. De altfel, nici n-ar fi tocmai potrivit să-i aibă. De unde atîtea mașini de lux pentru fiecare! Și șosele moderne pe care să circule? Vedeți cum, orice am face, ajungem tot la sloganul cu poporul și reprezentanții! Ia să-mi spuneți, vă rog frumos, cine și unde a mai văzut un mecanic auto sau un fierar-betonist lăfăindu-se la volanul unei minuni japoneze, engleze ori americane? Păi, atunci, politicienii și guvernanții și oamenii de afaceri cu ce să mai facă diferența, spre a nu se confunda cu vulgul?