Peste 1.000 de medici din județul Bacău își vor desemna prin vot, în zilele de 14 și 15 noiembrie, președintele din fruntea Colegiului Medicilor. Pînă pe data de 10 octombrie, aspiranții la cea mai înaltă funcție a forului profesional își vor putea depune candidaturile la sediul din incinta Spitalului Județean. Alături de cererea de înscriere pe liste, doctorul care vrea să ajungă în fruntea Colegiului Medicilor trebuie să depună și un program electoral de cel mult două pagini și o listă cu semnăturile a zece susținători. Cu toate că anunțul de organizare a alegerilor a fost lipit la avizier încă de săptămînă trecută, pînă ieri, nici un medic din județ nu și-a depus cererea de candidatură la funcția de președinte. În acest moment, președintele Colegiului Medicilor este ortopedul Neculai Filipescu, aflat acum la cel de-al doilea mandat. (Cezara DUȚĂ)
Medicii sînt chemați la urne
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.