SINAXAR Sîmbătă, 4 octombrie

Sinaxar creștin – ortodox

Pomenirea Sfîntului Ierotei, episcopul Atenei

Tradiția creștină spune că Sfîntul Ierotei era din Atena și făcea parte din cei nouă sfetnici ai Areopagului, adică din sfatul cetății. A învățat credința creștină de la Sfîntul Apostol Pavel, care l-a botezat și l-a așezat episcop în Atena, el fiind primul episcop al capitalei Greciei. La rîndul său, Sfîntul Ierotei a fost învățător neostenit Sfîntului Mucenic Dionisie Areopagitul, căruia i-a dat multe povățuiri pe calea înțelegerii dreptei credințe, adusă de Mîntuitorul Hristos, spre mîntuirea și înnoirea lumii. Despre Sfîntul Ierotei se mai știe că, la Adormirea și îngroparea Maicii Domnului în Ghetsimani, deși era prezent tot soborul Sfinților Apostoli, Ierotei s-a învrednicit, în numele tuturor, să facă începutul cîntărilor, la jalea Adormicii celei Preacurate. Sfîntul Ierotei a fost cu totul înstrăinat și îndepărtat cu sufletul de cele pămîntești și se vedea și și se auzea la toți că Sfîntul era cu adevărat alături de Dumnezeu.

Sinaxar romano – catolic

Pomenirea Sfîntului Francisc de Assisi

Sfîntul Francisc de Assisi s-a născut în anul 1182. În timpul unei lupte între Assisi și Perugia, Francisc a căzut prizonier pentru un an de zile. La întoarcerea acasă, s-a îmbolnăvit. Recăpătîndu-și sănătatea, a început să se amestece printre cei săraci, să viziteze spitalele, și să petrească multe ore în fața unui Crucifix din bisericuța Sfîntul Damian. A renunțat la toate bunurile lumești lăsîndu-se în voia lui Dumnezeu. Cuvîntul simplu, dar înflăcărat al lui Francisc a trezit în multe suflete dorința de a se dărui lui Hristos, spre a-i sluji în totală sărăcie. După multe încercări nereușite, în anul 1219 s-a alăturat unor cruciați și a ajuns la sultanul Egiptului, pe care l-a impresionat foarte mult, fără însă a-l converti. Francisc a vizitat locurile sfinte și a văzut cu durere greutățile și primejdiile prin care trebuiau să treacă pelerinii. În decembrie 1223, obosit și slăbit din cauza vieții aspre, Francisc s-a retras la un schit din Valea Rieti. De acolo, s-a retras în liniștea muntelui Alvernia, unde a primit darul sfintelor stigmate și timp de doi ani, pînă la moarte, a purtat în trupul său rănile dureroase și glorioase ale lui Iisus. După multe suferințe, Francisc a murit în anul 1226. Trupul i-a fost așezat în bisericuța Sfîntul Gheorghe din Assisi, deși în timpul vieții ceruse ca rămășițele pămîntești să-i fie aruncate pe Colina Iadului. După doi ani, în 1228, papa Grigorie al IX-lea la- ridicat la cinstea sfintelor altare.

Duminică, 5 octombrie

Sinaxar creștin – ortodox

Pomenirea Sfintei Mucenice Haritina

Sfînta Haritina a trăit în vremea împăratului Dioclețian. A rămas

orfană de părinți la o vîrstă fragedă și a fost luată ca slujnică în casă,

de un om bun și milostiv, Claudie. Acesta a crescut-o și a îngrijit-o

ca pe fiica sa. Fata era blîndă, smerită, ascultătoare, tăcută și

înțeleaptă, dar, mai ales, era creștină în ascuns. Claudie se bucura

de viața ei curată și sfîntă. Într-o zi, guvernatorul provinciei a auzit că Haritina este creștină și a scris stăpînului ei să o trimită pentru cercetare. Însă Claudie nu a vrut să o dea pe mîna ostașilor. Fără frică de judecată și chinuri, Sfînta i-a spus stăpînului său să nu se mîhnească, ci să se bucure că va socotită jertfă lui Dumnezeu și pentru păcatele lui și pentru ale ei. După ce a rugat-o să se înalțe rugăciuni lui Dumnezeu pentru el, Claudie a încredințat-o ostașilor. Sosind ea înaintea dregătorului l-a mărturisit pe Hristos cu multă credință, încît a stîrnit ura și mînia acestuia. Drept urmare au supus-o la chinuri groaznice. Cînd a văzut dregătorul că a ieșit nevătămată, a dat ordin să-i scoată din rădăcină unghiile de la mîini și de la picioare și dinții. În urma atîtor suferințe, Sfînta Haritina și-a dat duhul la Dumnezeu.

Sinaxar romano – catolic

Pomenirea Sfîntului Placid și însoțitorii său

Viața Sfîntului Placid este strîns legată de începuturile renumitului ordin călugăresc al benedictinilor. Benedict, tînăr patrician din vechea familie romană Anicia, la vîrsta de 20 ani s-a retras în singurătatea de la Subiaco. Cu patru veacuri înainte, pe acel loc, împăratul Nero își construise o vilă somptuoasă. Cînd Benedict a venit aici, nu mai rămăseseră decît ruine și văgăuni întunecate printre stînci. Pe aceste locuri părăsite, împreună cu alți tineri, Benedict, împreună cu alți tineri fascinați de idealul său, a ridicat primele așezăminte benedictine. Într-o zi, în anul 522, a venit și prefectul Romei, Tertullus, aducîndu-l pe fiul său, Placid, în vîrstă de șapte ani. El fusese îndemnat de exemplul prietenului său, Equițiu, care făcuse același lucru cu fiul său Maur. Mai tîrziu, Benedict, l-a trimis pe Placid în Sicilia, pentru a întemeia o nouă mănăstire pe locul donat de către tatăl tînărului monah. După ceremonia solemnă a sfințirii lăcașului, o expediție de corsari mauri a debarcat pe insulă și a atacat mănăstirea. La refuzul lor de a se lepăda de Hristos, Placid și însoțitorii săi au fost chinuiți în chip îngrozitor și executați prin decapitare. (Constantin GHERASIM)