SINAXAR Sinaxar ortodox

Sîmbătă, 11 octombrie

Pomenirea Sfîntului Apostol Filip, unul din cei șapte diaconi

Sfîntul Apostol Filip s-a născut în Cezareea Palestinei și a trăit pe vremea Mîntuitorului Iisus Hristos. Era căsătorit și avea patru fiice proorocițe. A fost unul dintre cei dintîi șapte diaconi ai creștinătății, fiind ales și sfințit diacon de sfinții Apostoli. Împreună cu Sfîntul Arhidiacon Ștefan, se îngrijea cu toată osîrdia de săraci și de văduve, la împărțirea hranei, în obștea creștinilor din Ierusalim. După mucenicia Sfîntului Ștefan, diaconul Filip a propovăduit Evanghelia în Samaria unde, botezînd pe Simon vrăjitorul, s-a dovedit că acesta umbla cu gînd viclean, încercînd să cumpere de la Apostoli harul, cu bani. Răpit de îngerul Domnului, Sfîntul diacon Filip a primit poruncă să meargă apoi, pe calea ce coboară de la Ierusalim spre Gaza, unde a întîlnit un bărbat etiopian, femenul dregător al Candachiei. Acesta, după ce se închinase în Ierusalim, se întorcea acum acasă și citea, fără să înțeleagă, cartea Proorocului Isaia. Pe acesta, Filip diaconul l-a învățat și l-a botezat în credința Domnului nostru Iisus Hristos, făcînd din el cel dintîi propovăduitor al credinței în Etiopia.

Tradiția creștină știe că Sfîntul diacon Filip, mergînd din nou la Ierusalim, a fost hirotonit episcop de Sfinții Apostoli și trimis în Tralla, în Asia, unde a propovăduit credința creștină și a întemeiat biserici.

Duminică, 12 octombrie

Pomenirea Sfinților Mucenici Prov, Tarah și Andronic

Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic au trăit pe vremea

împăratului Dioclețian. Tarah era înaintat în vîrstă și cu slujba ostaș.

Prov era din Tracia, iar Andronic din cetatea Efesului. Ei au fost

prinși că sînt creștini în cetatea Pompeiapole și au fost aduși în

judecată înaintea dregătorului Flavian. Pentru că au mărturisit

credința lor în Domnului nostru Iisus Hristos, toți trei au fost dați la

chinuri. Au fost bătuți peste gură, li s-au zdrobit fălcile cu pietre, li s-

au smuls dinții, au fost bătuți cu vergi peste pîntece, pieptul le-a fost

împuns cu țepușe înroșite în foc, dar ei au mărturisit pe Hristos cu și

mai multă îndrăzneală. Atunci, au fost supuși la chinuri și mai grele. Și aceste chinuri s-au dovedit zadarnice, deoarece Sfinții au rămas neclintiți în sfînta lor credință. Pentru că nu au putut să se mai miște din cauza rănilor, ei au fost aruncați la fiare, însă acestea nu s-au atins de trupurile lor însîngerate. În cele din urmă, toți trei au fost tăiați bucăți cu sabia și așa și-au dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu.

Sinaxar romano-catolic

Sîmbătă, 11 octombrie

Pomenirea Sfîntului Alexandru Sauli

Alexandru Sauli s-a născut la 15 februarie 1534, ca fiu al lui Dominic Sauli, descendent al unei familii nobile. Înzestrat cu o memorie excepțională, Alexandru a studiat literatura, filosofia și dreptul la Universitatea din Pavia, absolvind cursurile cu rezultate strălucitoare. Spre surprinderea tuturor, la vîrsta de 17 ani a cerut permisiunea de a urma viața călugărească și a intrat în Congregația clericilor regulari ai Sfîntului Pavel. După trei ani de probă, a fost primit definitiv în congregație, iar în 1556 a fost sfințit preot și ales superior general. Deși cunoștea aproape pe de rost scrierile Sfîntului Toma de Aquino, Sfîntului Ioan Gură de Aur și ale altor sfinți, era văzut deseori în mijlocul copiilor, predicîndu-le cu simplitate învățătura creștintească. Calitățile sale au atras atenția Sfîntului Carol Boromeu, care l-a recomandat Papei Pius al V-lea. Suveranul Pontif l-a numit episcop de Aleria, o zonă săracă și cu multe greutăți. Ajungînd la locul activității, el a exclamat: „Aici, cel puțin Dumnezeu nu-mi va lipsi”. După ani buni de pastorație, papa Grigorie al XIV-lea, ținînd cont de sănătatea lui slăbită, l-a rechemat în Corsica și i-a încredințat episcopia de Pavia. Credincioșii din noua sa dieceză nu s-au putut bucura prea mult de înțeleapta lui păstorire, deoarece Dumnezeu l-a chemat în 1591, la odihna și lumina cea fără de sfîrșit. Papa Benedict al XIV-lea l-a declarat fericit în anul 1741, iar în anul 1904, papa Pius al X-lea l-a ridicat la cinstea sfintelor altare.

Duminică, 12 octombrie

Pomenirea Sfîntului Serafim

Sfîntul Serafim a fost o confirmarea a cuvîntului lui Iisus. S-a născut în anul 1540, la Montegranaro, în centrul Italiei. Tatăl și fratele său mai mare erau zidari, iar el, pentru a-și cîștiga existența, păzea oile unui om mai înstărit din satul vecin. Felice Rapagnano, acesta era numele viitorului călugăr Serafim, a învățat să citească în cartea naturii. Între timp, tatăl său a murit, iar fratele mai mare a încercat să-l smulgă din obișnuințele lui de a se ruga și a vorbi despre Dumnezeu. Fără a-i purta dușmănie, a plecat la alt frate și a muncit pe șantier, pînă cînd, într-o zi, a urmat drumul mănăstirii. Deoarece era foarte stîngaci, neștiutor de carte, cu o sănătate șubredă, i s-au încredințat activitățile cele mai umile: portar, grădinar, adunarea de milostenii. Biografia Sfîntului Serafim amintește de multe fapte miraculoase săvîrșite de el, printre care vindecarea cardinalului Bandini. Deși, prin mijlocirea Sfîntului Serafim, Dumnezeu a împărțit multe haruri deosebite, el personal a avut parte de grele suferințe sufletești, tulburări și îndoieli ce l-au torturat, pînă în clipa morții, în ziua de 12 octombrie 1604. Sfîntul Serafim a fost declarat sfînt în anul 1767, de către papa Clement al XIII-lea. (Constantin GHERASIM)