Cei care au pomi fructiferi, fie izolați, fie în livezi organizate sînt aproape de finalul recoltării fructelor. În general, acum este sezonul merelor și perelor de toamnă, care pot fi păstrate în depozite. Recoltarea s-a făcut în medie în proporție de 85% la ambele categorii. Operațiunle sînt aproape de sfîrșit în livezi, unde proprietarii nu așteaptă bruma ca să termine treaba. În plus, cei care administrează livezile au, de regulă, și beneficiari. Este cert însă că în aceste cazuri este vorba de soiuri care rezistă peste iarnă, deci se găsesc clienți pentru aceste fructe. Producția obținută de astfel de societăți se situează între 10 tone și 24 de tone la hectar la mere și în jur de 4.400 der kg la hectar la pere.
Lucrurile sînt diferite în cazul celor care au pomii fructiferi în propria grădină. Merele și perele mai sînt încă pe crengi la peste un sfert din pomii respectivi. În acest an, producția de fructe a fost bună, adică în jur de 24 de kg de mere pe pom și 25 de kg la peri. Dar posesorii lor s-au confruntat cu faptul că nu au mai avut cui le vinde. În general, pomii pe care îi au sînt din cele mai bune soiuri, așa că nu prea rezistă peste iarnă. Ele erau vizate de firmele care fac sucuri, dar probabil că acestea au găsit alte surse de aprovizionare, pentru că nu au mai apărut prin saatele băcăuane. un sector unde recoltarea s-a terminat este cel al strugurilor, atît a celor de mmasă cît și a celor de vin. (Gabriela PASCU)
Lasă un răspuns