■ arbitrul Răileanu și cei doi asistenți au fost scoși de pe teren de forțele de ordine
Centralul Octavian Răileanu a avut o prestație slabă, care nu a influențat însă rezultatul, dar a reușit prin deciziile sale să înfiereze atmosfera, în ambele tabere. Plecînd de la unele cartonașe galbene arătate prea ușor, eliminarea lui Berde a fost aproape gratuită, și ajungînd pînă la neaplicarea regulei avantajului, centralul a finalizat prin a-l elimina pe antrenorul oaspeților, Costel Lazăr, după ce cu cîteva minute înainte făcuse același lucru și cu cei doi maseuri ai Metalului. Nici asistentul Adrian Vidan nu a fost văzut cu ochi buni, însă numai de către oaspeți. Totul a plecat din minutul 87, atunci cînd Mircea Ilie a egalat. Vidan a ridicat fanionul, semnalizînd poziție de ofsaid, dar după cîteva fracțiuni de secundă l-a înclinat, arătînd centrul terenului. Jucătorii Metalului, urmați chiar de către antrenorul lor, au tăbărît pe asistent, cerîndu-i socoteală. Ce a fost de fapt atunci? Ilie a lovit balonul cu capul, acesta, în drum spre poartă, a trecut prin fața lui Bîrsan, aflat în ofsaid, iar asistentul a fost convins că jucătorul oneștean îl va împinge în plasă. A ridicat fanionul, semnalizînd ofsaid, însă Bîrsan nu a atins mingea, iar Vidan și-a reparat imediat greșeala, arătînd centrul terenului. După ultimul fluier al lui Răileanu, fotbaliștii oneșteni au sărit la gîtul centralului, pe care l-au acuzat că a fluierat finalul cu un minut mai devreme. Forțele de ordine au intervenit și i-au scos pe cei trei arbitri de pe teren.
Atît Costel Lazăr, cît și directorul tehnic, Virgil Dridea, au avut cuvinte grele la adresa arbitrului. „Cînd eram la Midia îl învățam să dea cu piciorul în minge. Drept mulțumire, ne-a trimis în tribune pe mine și pe cei doi maseori. Iar asistentul? De cînd trebuie el să-și dea cu părarea dacă a fost sau nu gol?”, a spus Lazăr. De partea celaltă, oficialii oneșteni l-au acuzat pe Răileanu că nu a acordat cel puțin două lovituri de la 11 metri. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns