Dan POPA
„Plec la școală. Iau în spate, cu gesturi mici de copil, ghiozdanul din vinilin albastru. E atît de larg că încape chiar și blocul cel mare de desen înăuntru. Părinții au avut grijă să-mi cumpere un ghiozdan mare, să cuprindă toate rechizitele pe care le-au luat de la librărie. N-am voie cu servietă sau cu geantă de mînă. Tata zice că eu cresc și pot să cresc strîmb. N-am înțeles ce înseamnă aceste cuvinte. Elevii din celelalte clase mai mari umblă cu serviete sau ghiozdane de mînă și nu sînt strîmbi de loc. Afară e frig. A nins deja. Mama îmi împinge pe cap o căciulă de blană, așa cum erau căștile de piele ale primilor aviatori. E blană întoarsă. Mi-e cald și mă strînge puțin. Uf, aș vrea să am un fes banal, tricotat. Închid ușa în urma mea. Cobor scările. Lîngă scări s-a adunat zăpadă. E un troian înalt de aproape jumătate de metru. Mă sui cu dibăcie pe balustrada sării și sar cu un chiot înăbușit în zăpada moale. E pufoasă. Pătrund în ea pînă dincolo de genunchi. E rece. Sar afară din troian și îmi caut mănușile în buzunar. Bucurie mare, am acolo și un leu. Mă îndrept spre școală.
Drumul spre școală merge de-a lungul unei singure străzi. Tot ce fac e să merg pe partea dreaptă. Doar într-un loc am de traversat. Undeva pe la mijlocul drumului este o altă stradă care vine din dreapta. Casa de pe colț a devenit între timp magazin. Ajung la colțul străzii și intru în magazin. Au bomboane cu miere, aurii. Au și bomboane cu cacao, pudrate cu pulberea fină maronie. Sînt și dropsuri roz și verzi, tari de parcă ar fi din sticlă. Bomboanele de mentă sînt verzi și aromate. Întind leul și cer „de-un leu bomboane”. Vînzătoarea îmi face un cornet din hîrtie de mărimea unui pahar, cîntărește bomboanele și le toarnă în cornet. Dau leul, spun mulțumesc frumos și ies din magazin. Azi nu mi-a dat rest. În alte zile, cînd cumpăram o eugenie primeam și rest. Eugenia costă 65 de bani. În foaia de hîrtie ușor translucidă a eugeniei se asund două perechi de biscuiți, cu cremă la mijloc. Sînt destul de mari biscuiții. Uneori desfac perechea de biscuiți și mănînc întîi crema. E dulce. Are culoarea cafelei cu lapte. Mă îndrept spre școală, cu cornetul de bomboane în mînă”.
Anul 2003, octombrie. Orașul e plin de afișe albastre care ne îndeamnă să votăm un viitor mai bun, european. Deja știu că a vota nu este decît un gest banal, dar costisitor, și fără efecte economice directe, imediate. Mai interesante sînt aspectele reale ale economiei, domeniu în care îmi propun pe viitor să-mi îmbogățesc cunoștințele. Micile magazine au răsărit la tot pasul. Îmi amintesc că în America, întreprinzători ingenioși au inventat magazinele cu mărfuri între 5 și 10 cenți. La cursul actual al dolarului asta ar însemna mărfuri aproximativ între 300 și 3000-3400 de lei. Curios. Ce se mai poate cumpăra cu banii aceștia? O pîine? Exclus. Pîinea costă 9-10000 de lei. Scot din buzunar mica monedă de 1000 de lei. Despre ea se glumește că efortul și timpul de a o ridica costă mai mult ca valoarea ei. Sau că îi poți mări valoarea dîndu-i două găuri și transformînd-o în nasture, care te costă dublu. E mai mică decît leul pe care mi-l amintesc din copilărie. S-au făcut și zicale: „Să trăiască FSN-ul c-a făcut suta cît leul !” Mă joc o clipă cu ideea de a actualiza zicala: „Să trăiască PSD-ul c-a făcut mia cît leul!” Dar este oare mia cum era leul? Îmi propun să refac drumul din copilărie să văd dacă mai pot cumpăra cu minuscula mie bomboane sau eugenie.
S-a dovedit o plimbare lungă. La majoritatea chioșcurilor și buticurilor pe care le-am vizitat, cel puțin în centrul orașului, eugenia se vinde cu 1500 de lei. Ca design și formă eugeniile moderne sînt mai mici ca suratele lor din copilărie. Practic n-ai nici o șansă să cumperi ceva ca în copilărie, de la aceste chioșcuri, avînd doar o mie de lei. Bomboane? Nici poveste. Cel mult o bomboană. Exact una, ambalată separat, o mai poți găsi cu 1000 de lei. Atît. De un cornet nici vorbă. Plimbarea m-a dus pînă departe, undeva la marginea orașului, pe lîngă sediul pompierilor. Cîteva blocuri mai încolo, un minuscul butic avea prețurile vechi, neactualizate. Singurul. Acolo se putea cumpăra, minune mare, banala eugenie cu doar 1000 de lei. Iar banala bomboană cu 700. O singură bucată. Iar dacă totuși cumperi o eugenie cu mia de lei nu-ți mai dă nimeni rest. La cîțiva pași, în spatele unui bloc se întinde fălos afișul albastru care te îndeamnă, de la dimensiunea celor peste 10 metri pătrați ai lui, cu partea stîngă „Da pentru Constituție”, iar cu partea dreaptă „Da pentru Europa”. Zîmbesc privind monstruosul afiș, cu aerul puștiului care vedea tabloul lui Ceaușescu și exclama strengărește „E într-o ureche!”. Fața propagandei oficiale e mai vizibilă ca oricînd, în tragicul și comicul ei. „Da pentru Constituție” este scris în vestul țării noastre. Adică în Europa a cărei lideri s-au adunat la Roma să discute despre viitoarea constituție europeană. Cei care au fost probabil destul de intrigați cum de România cheltuie bani, acum, în prag de integrare europeană, pentru o nouă constituție, care va fi oricum înlocuită de cea europeană. Pe de altă parte, „Da pentru Europa” e scris în est, acolo unde sînt Ucraina și Rusia. Să ne spună cineva că Rusia și țările limitrofe se bucură de extinderea Europei (cu tot ce aduce ea, inclusiv catolicism) pînă la granițele lor sau că aceste țări vor intra iute în Europa. Vom rîde cu lacrimi. Așa cum rîd văzînd mostra de umor involuntar pe care o oferă afișul, de altfel comandat pe multe mii de lei unei firme de publicitate. Cum ai cui bani? Ai dumneavoastră!
Lasă un răspuns