Un grav accident de circulație care s-a petrecut luni în comuna Urechești s-a soldat cu decesul unei persoane și rănirea altor cinci. Cristian Toderaș, în vîrstă de 33 ani, din Galați, lucra ca taximetrist la o firmă gălățeană și primise o comandă de la un prieten de-al lui, Florin Lăcătușu, de 24 de ani, să-l ducă la Onești, la niște cunoștințe. Frigul din autoturism i-a făcut pe cei doi să dea căldura la maxim. Din cauza oboselii șoferului, accentuată și de căldura din mașină, Dacia Nova condusă de Toderaș a intrat pe contrasens, lovind frontal autoturismul de teren marca Toyota, aparținînd Schelei de Foraj Tg. Ocna, în care se afla directorul societății, Ioan Mișcoci Dinulescu, împreună cu alți patru subalterni. În urma impactului, cele două autoturisme au fost distruse în întregime, fiind necesară intervenția echipei de descarcerare da la Detașamentul de Pompieri Onești. Florin Lăcătușu a murit pe loc, iar ceilalți ocupanți ai celor două mașini au suferit diverse contuzii, fiind internați în spital. (Tiberiu BĂȘTIC)
Directorul Schelei de Foraj Tîrgu Ocna, implicat într-un accident de circulație
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.