ÎNTÎMPLĂRI ADEVĂRATE Niște capturi

Toamna se rumenise bine, avea obraji de culoarea castanei dezghiogate și trup înveșmîntat în mantie de frunze arămii, acum înfiorate de un vînticel cald-răcoros ce dezvelea, parcă în joacă, părțile intime ale formelor promițătoare, într-o încercare curioasă și nevinovată de a-i cunoaște și pătrunde misterele. Pădurea, încă verde pal pe la poale, dar învăpăiată spre creștet, se răsfrîngea pură în oglinda lacului ce-și împinsese malurile chiar la picioarele ei. Feerie autumnală, acompaniată de simfonia în tonalități de oac-oac a coloniei de batraciene ce se înmulțise, peste vară, nemăsurat de spornic, precum iarba ce-i încingea mijlocul cu un brîu bogat și mătăsos de florile cîmpului. Luciul apei, ale cărui margini se făceau nevăzute în pîcla alburie și cam răcoroasă a dimineții, se-ncrețea ușor la adierile leneșe ale vînticelului stîrnit cine știe unde, precum ridurile ținute strict sub control ale unei matroane ce nu dorește să-și trădeze vîrsta adevărată. Lăsa impresia că-și prelungește somnul întîrziat, în pregătirea hibernării ce se apropia. Și populația tăcută se trăsese la adînc, parcă spre a-și găsi tihna de dinaintea frigului de peste iarnă.

O liniște curmată brusc de gloata ce s-a abătut ca picată din cer în poiana de la margine de stufăriș. O adunătură pestriță, aducînd a invazie de extratereștri, așa cum erau îmbrăcați, în costume verzi de camuflaj, cu pete maronii și albe pe docul scorțos, închipuind flori de nufăr și gheme de mătasea broaștei, cu pălării pleoștite pe capete acoperind frunțile și ochii, și înarmați cu scule fel de fel. Începea marele concurs al anului. De pescuit. O confruntare a îndemînării, priceperii și a șireteniei. Experți și novici, cu fuste și pantaloni, își dăduseră întîlnire aici, la marea provocare. Concurenții.

Se-nșiruie pe mal urmîndu-i unduirile șerpuinde precum o potcoavă de cal arăbesc. Apropiați, mai să se-atingă cu mîinile. Lansează. Apa pleoscăie ca sub plesniturile de bici pe spinările unor condamnați la flagelare. Și-ncepe ritualul scoaterii și afundării undițelor. Așteptare. Nerăbdare. Deziluzie. Speranțe. Zi nefastă. Răbufnește cîte unul: nu trage, dom-le, și basta, i-or fi înghițit nălucile! Mai spre mijloc de lac, apa saltă și tresaltă, sub soarele călduț al amiezii răcoroase, a joacă, lăsînd să se vadă spinările alburii-curbate ale peștilor prinși în sarabandă. De mal, de undițe, nici gînd să s-apropie! Spectacol al nervilor. Și al provocării. Oamenii prind să-și plesnească frunțile a ciudă. Lostopanele cu forme optimiste își văd nestingherite de-ale lor, într-un joc perfid al ignorării. Gheizere înalte cît statul unui om zbucnesc sumedenie, de parc-ar spune „iată-ne, aici sîntem, prindeți-ne dacă puteți”, în timp ce malul rămîne plat, mut și surd. Doar ici-colo, cîte-o exclamație de surpriză și speranță tulbură liniștea nervoasă a concurenților.

S-apropie sorocul, limbile cronometrelor avansează nemilos spre ora fatală, iar setcile tot goale rămîn.

În sfîrșit, se dă semnalul adunării la cîntar. Venise momentul adevărului. Liota de extratereștri pestriți se mișcă alene, de crezi c-ar fi chemați să li se taie capetele pe butuci. Își scot capturile. De mai mare rîsul! Un rac infirm de cleștele din dreapta și o broscuță ce-și umflă și golește bășica făr’ a reuși să provoace vreun zgomot; o mînă de rîme îngrășate de mîlul blții; un galoș spart și deșirat și-un smoc de mătasea broaștei; o sticlă de plastic invadată de un nămol fin în care și-a făcut sălaș o colonie de mormoloci. Altele asemenea, de crezi că fusese nu un concurs de pescuit, ci o operațiune de ecologizare acvatică. Vor, nu vor, fac haz de necaz, rîzînd mînzește. Ce să facă altceva?! În sfîrșit, se dă la lumină și Marele Trofeu: o fîță ce cîntărește exact… 35 de grame. E pusă cu multă

evlavie pe cîntar, de parc-ar fi înseși Regina Bălților. Norocosul cîștigător își adjudecă Marele Premiu: un băț de stuf echipat cu ață pescărească, dop de plută și două cîrlige îndoite din ace de gămălie. Decernarea premiului se face în uralele concurenților-pestriți picați ca din ceruri. Își alungă jegăraia și cocleala din gîtlejuri cu pălincă de Turț, tare de le arde și mațele. Pe lac, dansul necuraților continuă, nelăsînd spiritele încinse să se liniștească.

În ăst’ timp, sub umbrar de cetină și pe vatra cu cărbuni aprinși precum para, hartane mari, de pește adevărat, se frig de mai să sară de pe tablaua roșie ca focul. Cazanul cu borș de pește dă și el în clocot, iar mămăliga ciobănească, mare și galbenă, pufăie și-aruncă stropi fierbinți în cel ce-o mestecă cu lopata. Ospățu-i gata. Flămînzi și pofticioși, s-aruncă asupra bucatelor de-ai crede că-s o hoardă de nemîncați de prin alte lumi. Supărarea unei zile sterpe de capturi a dispărut ca și cum n-ar fi fost. N-au timp de așa ceva, că riști să-ți salte altul dumicații de la gură. Rad tot, pînă la ultima bucățică. Ghiftuiți și mulțumiți, gîndesc că ziua n-a fost chiar rea și nici concursul, prea sărac. Tot ei găsesc motiv de împăcare: las’ că are balta pești, i-om prinde la anu’, pîn’atunci abia mai crește, se mai împlinește. Și-și iau, împăcați, picioarele la spinare, cu tolbele goale. Asta să le fie paguba! (Mihai BUZNEA)