PUR ȘI SIMPLU Zbor în derivă

Pregătirea unui pilot costă greutatea lui în aur.

De ce mai cheltuim dacă nu avem nevoie de EL?

Răspunsul este simplu: lipsa unei strategii în politica de cadre a Sistemului Național de Apărare. Dar cum să-ți conturezi o asemenea strategie, cînd nu știi ce vei face mîine și tot timpul ești în așteptarea a „ceva”? Pînă vom avea o nouă doctrină politico-militară națională (care, în mod necesar, să se încadreze în doctrina Pactului Nord-Atlantic) menținem aceeași situație. Situația unui cățel de la ecarisaj – ori îl adopta cineva, repede, ori este eutanasiat, pentru că întreținerea lui costă prea mult.

Am început să zbor într-o perioadă în care a apărut discrepanța între calitatea personalului navigant, sever selectat, și posibilitățile de antrenament oferite de sistem, prin economiile impuse. Personalul navigant tînăr era foarte bine pregătit teoretic dar, în mare parte, mediu și submediu antrenat în zbor. Dotarea cu avioane de instrucție și de luptă era în permanentă tranziție, ceea ce a dus la schimbări rapide a conceptelor conducerii militare privind locul și rolul aviației militare în cadrul Sistemului Național de Apărare. Fiabilitatea aeronavelor de tip MIG -15, 17 și 21 a permis menținerea acestora în exploatare timp de trei decenii, și chiar mai mult, ceea ce a făcut posibil transferul de experiență. Aceasta a dat o minimă stabilitate necesară funcționării sistemului. În rest, pregătirea s-a desfășurat sub influența permanentelor schimbări și transformări la nivel de comandă, ceea ce a dus la alte concepții de antrenament și la o permanentă adaptare la noile condiții impuse. După 1990, transformările structurale ale aviației noastre militare s-au accentuat. În aceste condiții personalul a ajuns la o stare de debusolare și, de multe ori, la triste constatări ce-l determină să trăiască clipe de un profund scepticism. Aparent, aviația noastră militară, ca parte a sistemului, ar fi într-o completă derivă. Ce țară, chiar bogată, își poate permite să încurajeze plecarea din sistem a unor piloți, mai ales tineri, cu cel puțin 150-200 ore de zbor pe avionul supersonic (nu știu de ce, dar mi-aduce aminte de perioada 1950-1960)?

De fapt, nu este numai încurajare. Este o determinare pentru părăsirea sistemului, prin închiderea orizontului profesional, paralel cu oferirea cîtorva salarii pentru așa-zisa opțiune. Mai susțin că există o stare de debusolare și datorită unei experiențe inedite, care m-a stupefiat: în toamna anului 1995 participam la un concurs de limba engleză (în vederea trecerii pe avionul MIG-21 Lancer) la fosta S.O. Av. Boboc-Buzău. Cu surprindere am observat că, după cursuri, studenții fiind liberi să părăsească unitatea în haine civile cînd doreau, la ieșirea din unitate o parte din tinerii ce aspirau să devină piloți pe avioane de luptă își puneau cercei în urechi și alte accesorii, potrivite unui alt mediu și unei alte educații. M-am întrebat atunci, mă întreb și acum: ce informații despre condițiile de zbor pe un avion supersonic au primit acești tineri pe parcursul a patru ani de pregătire? Au fost conștientizați de necesitățile unui comportament ce se impune pentru meseria pe care doreau s-o urmeze? Au fost educați în sensul neconcordanței teribilismului și modei, specifice vîrstei și perioadei actuale, cu avatarurile impuse de cariera dorită? Eu cred că nu! Dacă măcar ar fi înțeles mesajele transmise de filme ca:Top Gun, Aripi de Argint etc și tot ar fi fost bine! Ar fi dobîndit o pregătire psihologică pe care s-ar fi bazat educația specifică ulterioară, dar psihologii Centrului Medical Aeronautic stau în așa-zisele laboratoare din București și, deși n-au pus piciorul în viața lor într-un avion de instrucție de luptă, dau, după o discuție de 15 minute odată pe an, verdictul: apt / inapt psiho pentru zbor. Au, acești psihologi, competența necesară să dea un asemenea verdict cînd pregătirea lor se bazează, în principal, pe studiul general teoretic din facultate, dar în ceea ce privește zborul și ce presupune acesta cunosc doar ce au citit în cîteva reviste? Poate cineva oferi consiliere matrimonială corectă, cu rezultate bune, fără să fi fost vreodată căsătorit!? De fapt, munca acestor „decidenți” o face instructorul de zbor, prin experiența și pregătirea profesioniste. În perioada de pregătire și specializare a unui pilot militar există un necesar grad de exigență și o duritate a criteriilor de formare. Între 1970 – 1990 duritatea a fost impusă mai ales de trecerea rapidă de pe un tip de aeronavă pe alt tip, de orele puține de zbor efectuate (datorită economiilor impuse) și de necesitatea adaptării la concepțiile celor de la comanda sistemului. Tot timpul se impunea calitate fără asigurarea strictului necesar de cantitate în ceea ce privește antrenamentul. Greșeai o singură dată – erai înlăturat (dacă supraviețuiai greșelii). În condițiile respective cred că s-a procedat corect. Duritatea pregătirii a fost inevitabilă și necesară pentru a nu se pierde prea multe vieți. Elementul executiv, din conștiinciozitate și deontologie profesională, insistă foarte mult pe o pregătire psiho-fizică specifică, dar elementul de decizie era constrîns să ia hotărîri conforme politicii sistemului. Mai ales în plan organizatoric pentru a satisface factorul politic, indiferent de rezultatele operative.

Această stare de lucruri a generat și un alt efect: s-au format oameni, factori de răspundere, mai ales lipsiți de capacitate profesională, care profitau pentru a-și atinge scopurile personale (promovări, grade, beneficii materiale). Nu-mi plac oamenii care-și exploatează funcțile în interes personal. Sînt de părere că fu ncțiile trebuie să-i exploateze pe cei care le ocupă. În asta constă noblețea socialului. (Desigur că a fost și rămîne o utopie).

În situația mai sus expusă, fiecare pilot, supus psihic tarelor cauzate de multe ori și de pierderea colegilor, prietenilor (cel puțin 3-4 pe an) a rămas lucid, conștientizînd situația îndrăzneț și disciplinat. Fiecare avea ca scop eficiența în pregătire și transmiterea experienței acumulate celor mai tineri. Pentru mine, după 30 de ani de zbor, „jocul” s-a încheiat, dar cineva trebuie să conștientizeze tineretul nostru în pregătire de necesitățile, cerințele și duritățile necesare, acum și oricînd, pentru a putea face parte din Forțele Aeriene Române. Trebuie conștientizați și pregătiți potrivit perioadei pe care tot o tranzităm, altfel vom privi cu melancolie și invidie la eroii din perioada anterioară a istoriei noastre. Sînt convins că, pentru interesele națiunii, promovarea mercenariatului mascat nu poate, și nu trebuie,să înlocuiască patriotismul și sentimentul datoriei față de țară. Eficiența nu va fi niciodată aceeași, nici prețul plătit de contribuabil. (Comandor av. (r) Mina HURDUGAN)