Puțini știu că pe tronul Moldovei a fost și un croat. El se numea Gaspar Grațiani și era „originar din Gratz”. Înzestrat fizic, bine instruit, vorbind mai multe limbi străine, Gaspar Grațiani intră de timpuriu în slujba sultanilor turci, care-i vor încredința misiuni diplomatice, pe care le va duce la bun sfîrșit în capitalele europene Viena, Praga și altele. Drept recompensă, este numit ca domn al Moldovei la 4 februarie 1619. Intră în țară în luna aprilie. De la început se află în conflict cu marile familii boierești. Astfel, „lui Vasile Lupu îi găsi pricină că nu dă bine seama de cheltuielile vistieriei și-l bagă în temniță, supunîndu-l la chinuri”. Pe „Bucioc, cel dintîi boier al țării”, prin viclenie a încercat să-l otrăvească. Dar, pentru a se menține în scaun, „el se apropie de poloni, domnul arătînd în taină boierilor că se gîndește să pornească în ajutorul Poloniei, o mișcare de eliberare de sub stăpînirea turcească”. Luă legătura cu domnul Țării Românești, Gavril Movilă, și cu principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen. Sultanul, însă, află și trimite un ceauș la Iași să-l prindă și să-l aducă la Poartă. Cu „un curaj pe care nu-l avusese nici-un domn înainte, Gaspar vodă porunci gărzii lui să-l omoare pe capugiul împărătesc și pe turcii ce-l întovărășeau, și apoi se retrase în cetatea Hotinului”. Mica oștire moldoveană se unește cu o oaste polonă condusă de Zolkiewski, dar la vadul de la Tuțora fu înconjurată și distrusă de turci și tătari conduși de Skender-Pașa. Totuși, Gaspar Grațiani reuși să scape din încercuire prin fugă, cu cîțiva ostași și dregători. Grațiani o ținu într-o fugă pînă la un loc împădurit, din apropierea așezării Tîrgu Trotuș, numit Braniște. Fără a coborî de pe cal, el se adresă către doi boieri ce se aflau în preajmă:
– Hatmane Șeptilici, postelnice Goia, domnia mea vă mulțumește pentru dreapta voastră credință. Voi lua domnia Moldovei înapoi cît mai curînd, iar asupra voastră se va revărsa recunoștința mea. Mai avem puțin și ajungem la nobilii sași, prietenii domniei mele, care ne vor da întreg ajutorul.
Cu prefăcătorie, cei doi dregători acceptară cu capetele plecate cuvintele de laudă ale domnitorului. Se apropia de al doilea cîntat al cocoșilor din noaptea de 21 spre 22 septembrie. Mica ceată dormea acolo, în desiș de pădure, păzită doar de cîteva slugi. Pe furiș, două umbre se ridicară și porniră spre locul unde Gaspar Grațiani dormea. O lovitură de sabie și capul fostului domn al Moldovei se desprinsese de trup. Apoi, fără a mai zăbovi, cei doi ucigași, Șeptilici și Goia, luară capul și, în fuga calului, fugiră să-l arate noului domn, Alexandru Ilieș. Era, după spusele cronicarului Miron Costin, „scîrnavă și groaznică faptă și neauzită în toate țările creștine”. Crezînd că-i fac pe plac lui Ilieș vodă, cei doi boieri îi prezentară capul lui Grațiani, ca un trofeu. Dar, în loc să fie răsplătiți, Alexandru Ilieș poruncește ca trădătorilor să li se taie capetele, iar trupurile să fie aruncate în „eșitoare” (hazna), după cum cugeta Miron Costin „după spurcata faptă, scîrnava moarte vine”. Aceasta a fost, pe scurt, dramatica moarte a lui Gaspar Grațiani. Locul tragediei: Braniște, care însă a fost subiectul unor dispute între cercetătorii istorici, Braniște de Bacău, sau Braniște de Iași? Istoricul bucureștean C. Murariu scria: „Din cronica lui Miron Costin reiese că Gaspar Grațiani voievod a fost omorît în 1620, la Braniște, în preajma Iașilor, iar N. C. Băjenaru, pe baza unui izvor contemporan cu acest domnitor, afirmă că omorul s-a petrecut la Braniște, în județul Bacău”.
Mai tîrziu, C. C. Giurescu descoperă în Harta rusă din 1835, toponimicul: „Odaia Ferșitu Domnu”, pe lîngă Luizii – Călugăra – Sănduleni și înclină să creadă că aici ar fi fost omorît Gaspar Grațiani. În aceste locuri se menționează toponimicile: Valea Doamnei, Pădurea Doamnei și moșia Trupul Doamnei. Odaia Ferșitu Domnu este probabil o greșeală pentru Odaia Sfîrșitului Domnului, făcută de topografi străini sau gravori care erau străini. Un sat Braniște, în județul Bacău, este atestat pentru prima oară abia în 1865 (Indicele comunelor României, 1865), în comuna Poduri, și menționat ultima oară ca sat în 1876 (Statistica 1876). La 1895, Braniște era numai siliște pe teritoriul satului Poduri și cu biserică în 1770 (O. Racoviță, Dicționar geografic al județului Bacău). Este puțin probabil ca Gaspar Grațiani, după lupta de la Tuțora de lîngă Iași, să fi putut ajunge pînă-n ținutul Bacăului, lîngă Poduri. De la Bacău, un alt istoric, Gh. Burlacu, pronunță un alt verdict: „După unele izvoare documentare, capul lui Grațiani a fost dus la biserica din Trotuș. Confundată, pînă nu demult, cu localitatea Braniște, aflată la confluența Bahluiului cu Jijia, localitatea Braniște, unde s-a produs crima, s-a aflat în ținutul Bacăului, în apropierea așezării Tîrgu Trotuș, pe versantul estic al culmii Berzunțului, loc în care mai tîrziu va apărea o așezare numită „Odaia Sfîrșitului Domnului”. Este sigur că sfîrșitul lui Grațiani a avut loc în noaptea de 21 sau 22 septembrie 1620, în apropierea Siliștei – Braniștea și a satului Brănești. De ce a ales această cale? Fostul domn intenționa să se strecoare la nobilii sași din Transilvania, cu care avea legături și prin intermediul cărora urmărea să ajungă la imperiali. De asemenea, domnitorul cunoștea bine aceste locuri, deoarece avea aici numeroase proprietăți”.
Astfel și-a găsit sfîrșitul cel care dorea să reunească într-un singur stat cele trei țări române, după ce acest act fusese realizat de Mihai Viteazul. (Eugen ȘENDREA)
Lasă un răspuns