• conducerea societății Drumuri Județene recunoaște că cele aproape 100 de kilometri de drum incluse în categoria a IV-a de viabilitate au șanse foarte mici de a fi dezăpezite
Drumurile județene măsoară ceva mai mult de 1000 de kilometri, din care doar jumătate, mai exact 491 de kilometri, au fost introduse în nivelul II de viabilitate. Adică sînt foarte importante pentru bunul mers al treburilor din județ. Alți 409,7 kilometri au un grad de importanță ceva mai mic și, drept urmare, formează nivelul III de viabilitate, în timp ce 99,55 kilometri sînt considerați, de către specialiștii de la SC „Drumuri Județene”, ca făcînd parte din nivelul IV de viabilitate. O clasificare care, pe timpul iernii, va face ca cei aproape 100 de kilometri de drum din ultima categorie, adică aproximativ 10% din lungimea totală a drumurilor județene, să rămînă, foarte probabil, impracticabile pînă în primăvară. „Situația nu e nouă. Concret, e vorba de drumurile care constituie a doua sau a treia legătură cu drumurile naționale sau cu centrele de comună pentru unele localități din județ. Important e ca nici o localitate din județ să nu rămînă izolată complet, dar nu e absolut necesar ca toate drumurile care o leagă de centrul comunei sau de un drum național să fie practicabile”, ne-a declarat Ștefan Șerbu, directorul de la Drumuri Județene. Dacă punem la socoteală și cei 129,8 kilometri de drumuri județene aflate în categoria a III-a de viabilitate, dar pe care se va acționa, din cauza lipsei de bani, doar cu aprobarea Consiliului Județean, procentul drumurilor care au șanse considerabile să fie, pe timpul iernii, cu probleme se dublează. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns