• indiferent că sînt la orașe sau la țară, primarii spun că frigul și zăpada nu-i vor lua pe nepregătite • mulți primari din județ au afirmat același lucru și toamna trecută, dar după cîteva luni au spus că iarna au fost mai grea decît se așteptau și că au rămas descoperiți
Toate primăriile din județ au intrat în alertă în aceste zile în urma avertizărilor de vreme rea primite de la Institutul Național de Metrologie și Hidrologie. Conform specialiștilor de la INMH, de astăzi ne putem aștepta ca vremea să se strice din clipă în clipă, iar stratul de zăpadă să se aștearnă de un lat de palmă în cîteva ceasuri. „Poate să ningă oricît. Noi ne-am luat toate măsurile de prevedere”, spune, sigur pe el, Mircea Mihai Ionel, primarul orașului Slănic Moldova. El a precizat că toate școlile din oraș au combustibilul asigurat pentru întreaga iarnă, iar în depozitele primăriei se află suficiente cantități de material antiderapant pentru a ieși cu bine din iarnă, oricît ar fi ea de lungă. Și administrația publică băcăuană susține că a luat toate măsurile pentru a se asigura că nu vor fi înregistrate blocări de trafic din cauza înzăpezirii arterelor de circulație din municipiu. În depozitele garajului primăriei se află acum pregătite cantități suficiente de sare, nisip și motorină neutrală, folosită drept combustibil pentru utilajele de deszăpezire, patru tractoare cu remorcă pentru împrăștierea materialului antiderapant și stocuri suficiente de piese de schimb și de anvelope. Totodată, sînt pregătite în orice moment să intervină zece gredere semipurtate, două autogredere, un buldozer, un buldozer excavator și un autoîncărcător. În stare de alertă se află permanent 50 de salariați ai Primăriei care fac parte din comandamentul de intervenții, a căror activitate este supervizată de viceprimarii Dragoș Benea și Laurian Lucaș.
Dacă la orașe autoritățile locale sînt obligate să își asigure din timp cantintități suficiente de antiderapant pentru curățarea șoselelor, la țară lucrurile sînt ceva mai simple. Dumitru Balcan, primarul comunei Ghimeș Făget, spune că, după ce a semnat contractul de prestări servicii cu societatea județeană de drumuri, și-a luat de o grijă în ceea ce privește deszăpezirea dumurilor. „Pe drumurile mai mici, din interiorul localităților din comună, ne descurcăm singuri doar cu cîteva pluguri. Dacă avem probleme cu șoselele din centrul comunei, îi chemăm de îndată pe cei de la drumuri și iarăși problema e rezolvată. În contract se precizează că noi trebuie să achităm cîteva milioane de lei la începutul iernii, după care vom plăti fiecare kilometru deszăpezit în funcție de intervenții. (Elena SOLOMON)
pe raster
Vreme rea pînă la mijlocul săptămînii
Printr-o adresă trimisă ieri către toate prefecturile din zona
Moldovei, specialiștii de la Institutul Național de Metrologie au mai
prelungit avetizarea de vreme rea cu încă o zi. Astfel, începînd de
astăzi, vremea se va răci accentuat și va ninge în mai toate
localitățile din județ. Vremea va căpăta aspect de iarnă, iar pînă
miercuri vom avea parte de temperaturi de pînă la -8 grade Celsius. Va ninge mai consistent în jumătatea de sud a Moldovei și în zona de munte, unde vîntul va prezenta intensificări de pînă la 60 de km/oră, iar la munte va sufla cu o viteză de pînă la 90 de km/oră, viscolind sau spulberînd ninsoarea. Temporar se va depune strat de zăpadă. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns