Eugen VERMAN
Vecinul și amicul meu Pavel C. e, toamna și primăvara, agricultor. El îmi zice că-i un „agricultor atomic” și numai el știe ce înțelege prin asta. Am încercat de cîteva ori să aflu, dar mi-a dat de fiecare dată răspunsuri pe care nu le-am prea înțeles: ba că „atomic” vrea să însemne că e un „agricultor” de neluat în seamă, așa-i de mărunt; ba că „atomic” ar vrea să însemne că așa se zbate el ca un atom… Cert e că are cîteva bucăți de pămînt, prin nu știu ce sat sau sate. I-au fost date după Revoluție, el fiind unic moștenitor. Muncește pămîntul cum poate.
Vecinul și amicul meu Pavel C. a fost toată viața șofer, pe autobuz orășenesc și pe mașină de teren, s-a aflat la volan și vara și iarna și primăvara și toamna, iar acum îl chinuie, cum îi zice, „toate bolile pămîntului”. Mai mult decît atît, i-au căzut și dinții, de-i știrb ca o moară cu ciocănele. Și astfel fiind, muncește primăvara și toamna de-l văd foarte rar acasă, iar atunci cînd vine, pe înserate, îl dor toate și-i obosit. Și abia așteaptă să se ascundă în pat ca, a doua zi, s-o ia de la capăt… Zilele trecute l-am zărit pe geam – se cam întunecase – venea repede, aplecat în față, în spate cu o traistă în care se ghicea o ghitară. Mi-am zis că și-a schimbat ocupația pe cea de muzicant – unii spun „muzician” – și i-am ieșit în cale. „Ce-i cu ghitara aia din spate, vecine…? Ți-ai schimbat profesia…?” – am încercat eu o glumă. „Cam așa ar veni… Să-ți arăt ce minunăție de ghitară am…!” – mi-a răspuns și a și dat traista – adică sacoșa, de fapt – jos din spate de unde a scos un fel de baston din oțel, legat cu cîrpe la capăt și, în interiorul „cîrligului”, ascuțit ca un brici. „Am ajuns la tăiatul ciocanilor… Știi ce sculă-i asta…? N-ai idee ce bine taie… Eu am meșterit-o… Mai am vreo zece prăjini și termin… De-ar da Dumnezeu să nu ploaie (n-a zis „să nu plouă”) încă două zile… Și termin… Îi tai de jos, de la ultimul dop, îi strîng grămezi și le dau foc…” Nu prea am înțeles nici de data asta ce a vrut să-mi zică „agricultorul atomic”, mai ales cu „datul focului”, deoarece eu știu că „ciocanii”, altfel spus „cocenii”, dați prin „moara cu ciocănele” împreună cu porumb, lucernă, sare etc – asta o știu bine agricultorii – constituie un furaj combinat extraordinar pentru hrana animalelor… Dar vecinul meu – și, cum am aflat de la el, toți vecinii lui de tarla – așa procedează: taie, adună și dă foc. Dar nu asta-i – ca să zic așa – problema principală; problema problemelor e producția de porumb, în acest caz, producția agricolă, în general. Vecinul și amicul meu Pavel C. e un exemplu de agricultor de la… oraș. Sînt mii, zeci de mii de astfel de cazuri. Oameni care au primit pămînturile înapoi – după ce colectivizarea li l-au luat părinților lor sau chiar lor – și acum abia-l muncesc. Cei care, cît de cît, prin eforturi supraomenești, scot ceva de pe pămîntul lor, merită toată lauda. Dar, din nenorocire – fenomenul e „la modă” – rămîn nelucrate suprafețe imense de pămînt. Înainte de ’89, pămîntul nelucrat era un subiect despre care nu se discuta, deoarece, practic, toate suprafețele erau muncite… Erau și secete, sistemele de irigație funcționau, însă, deși producțiile nu se ridicau la nivelul celor obținute în țările din Occident. Acum, cînd jinduim să intrăm în Uniunea Europeană, problema agriculturii noastre de subzistență devine și mai presantă. Se discută mult prin Guvern și Parlament, se afișează, uneori, un optimism debordant, dar dincolo de frazele sforăitoare e realitatea „agricultorului atomic”, e realitatea crudă și stranie de pe ogoarele, din satele noastre. Nu vreau să intru în amănunte. Specialiștii – iar în județul Bacău numai eu cunosc cîțiva zeci de specialiști care-și dau sănătatea, anii de viață, pentru agricultură – trăiesc cel mai mult această dramă. S-a distrus enorm din ce avea bun agricultura înainte de ’89 – lucru despre care îți poate spune orice om cinstit de la țară. Acum nu știu, zău, cum o să atingem noi producțiile agricole care se obțin prin Franța, Germania ori Italia…, nu știu zău cum o să transformăm noi, în patru ani de zile, un sistem de lucru, un mod de viață cu multe conotații medievale, într-un sistem care să asigure marea producție agricolă, competitivă atît cantitativ, cît și calitativ. Vecinul și amicul meu e un exemplu extraordinar de tenacitate, dar e ca un nor în perioadă de secetă din care nu curge decît o picătură de ploaie…
Lasă un răspuns