Eduard ADAM
Cînd am rostit aceste cuvinte, m-am gîndit la notele juriștilor și avocaților băcăuani, care, de curînd, au dat examen pentru a ajunge în magistratură. Nota minimă pe care trebuia s-o obțină pentru a ajunge judecători a fost opt. Însă cel mai „instruit” om al legii din județul nostru a „smuls” comisiei examinatoare doar 5,87. Distanță mare pînă la linia care le dădea șansa să ajungă judecători. În atare situație, mi-am zis, ce mi-e doi, ce mi-e patru. Oare așa or fi zicînd și ei, magistrații, atunci cînd iau decizii de care atîrnă soarta unor oameni? Atunci cînd trimit oameni după gratii?!
Știu, poate că nu e firesc să mă bag în bucătăria internă a celor care fac legea, mai ales că, recunosc, nu sînt specialist în domeniu. De fapt, nu aceasta mi-a fost intenția. Dar nu pot să nu mă întreb cum de niște absolvenți de Drept, care au ani buni de experiență în spate, au reușit această tristă performanță. Să primească niște calificative care nu mai lasă nici o urmă de îndoială asupra slabei lor pregătiri profesionale. De aici și temerea mea că mulți dintre ei judecă după ureche. Și de ce nu m-aș îndoi de calitatea deciziilor pe care le iau?! În situația dată, cred că oricine are dreptul să se teamă că, în continuare, dosare în care ar putea fi implicat la un moment dat să primească niște sentințe năucitoare. Cam cum sînt notele despre care pomeneam.
De ani buni, în România se spune că justiția este la pămînt. Că este domeniul în care ar trebui să se facă cel mai curînd curățenie. Reclamă acest fapt sutele de mii de români care au murit cu dreptatea în mînă. Oameni care și-au probat dreptatea cu documente, dar care, la final, au pierdut fără drept de apel. Ne spun străinii că avem probleme mari în justiție. Că actul decizional de la orice instanță este în prea strînsă legătură cu politicul. E o tinichea legată de coada țării, de care, cel puțin pînă acum, am dat dovadă că nu putem scăpa. De fapt, ideea generală este că justiția la noi este coruptă. Nu pot susține că lucrurile ar sta altfel. Dar mă gîndesc dacă nu cumva și calitatea profesională a magistraților lasă de dorit. Dacă nu cumva oamenii de la care noi așteptăm atît de mult, în fond, un verdict corect, nu pot mai mult. Și nu mă leg de alte aspecte, ci chiar de notele dezastruoase de la acel concurs.
S-ar putea ca, într-o bună zi, avocații și juriștii puși acum acolo unde le e locul să ajungă magistrați. Și să le pice pe mînă dosare asupra cărora să trebuiască să ia o decizie. Îți dai seama cît de important e rolul magistratului dacă privești măcar o dată privirea unui om simplu îndreptată către judecător. Se uită la el ca la Dumnezeu. Și așteaptă ca acesta să le facă dreptate. Sînt magistrați parcă prea tineri decid cu cine rămîne copilul după un divorț, care dintre soți rămîne în casă și cine pleacă. Magistrați care trebuie să decidă dacă un om merge după gratii sau nu, ori cît stai acolo: un an, trei sau zece. Și nu-i deloc lucru simplu. La mijloc sînt destinele unor oameni. Care vor rămîne neoameni pe viață sau se vor înstrăina iremediabil de prieteni și familie. Nu pledez acum în favoarea infractorilor, să nu fie închiși. Nu spun că o femeie n-ar trebui să-și lase bărbatul, deși acesta o bate zilnic. Spun doar că cei care „se joacă” cu destinele oamenilor ar trebui să fie extrem de bine pregătiți. Dacă-i întrebi pe șefii judecătoriilor, tribunalelor sau curților de apel despre subordonații lor, aceștia îți vor răspunde invariabil: «da, sînt foarte bine pregătiți». Dar ce spun notele?!
Lasă un răspuns