SINAXAR Sinaxar ortodox

Sîmbătă, 15 noiembrie

Pomenirea Sfîntului Paisie de la Neamț

Sfîntul Paisie Velicicoschi s-a născut în orașul Poltava, din Ucraina, în ziua de 21 decembrie 1722. Rămas orfan de tată la vîrsta de patru ani, a fost crescut de mama sa și de un frate mai mare Ioan, preot la biserica la care slujise și tatăl lor. A învățat carte la școala parohială de aici, după care s-a înscris la vestita Academie din Kiev. A părăsit apoi școala în 1740, intrînd în mănăstirea Libietchi, pe Nipru. În 1742 și-a îndreptat pașii spre țările românești. A trăit vreo patru ani în schiturile Dalhăuți, Trăisteni, Poiana Mărului și Cîrnu, situate la întorsătura Carpaților, sub munte, în fostul județ Rîmnicul Sărat. După patru ani a plecat spre Muntele Athos. A rămas dezamăgit, căci Athosul era atunci într-o stare tristă. Pe la începutul anului 1750 a venit la Athos starețul Vasile de la Poiana Marului, care l-a călugărit, dîndu-i numele de Paisie. În anul 1758, Paisie a fost hirotonit preot (ieromonah) și duhovnic de către un episcop cu numele Grigorie. Lipsa de chilii pentru călugări, ca și neînțelegerile dintre monahii greci și slavi, l-au îndemnat pe Paisie să părăsească Sfîntul Munte în 1763 și să se reîntoarcă în țările românești. S-a îndreptat spre Iași, unde au fost primiti cu multa dragoste de mitropolitul Gavriil Calimachi, care i-a oferit mănăstirea Dragomirna, ctitoria mitropolitului Atanasie Crimca, cu toate proprietățile ei. În 1775, în urma ocupării Moldovei de nord (Bucovina) de către imperiul austriac catolic, starețul, cu întreaga obște, au fost nevoiți să părăsească Dragomirna. Cu încuviințarea aceluiași mitropolit Gavriil Calimachi, Paisie, cu 200 din cei 350 de frați, s-au așezat la mănăstirea Secu. În anul 1779, lui Paisie i s-a încredințat și egumenia mănăstirii Neamț. Presimțindu-și sfîrșitul, Paisie (ridicat în 1790 la cinstea de arhimandrit) a început să-și scrie viața, dar lucrarea a rămas neterminată, căci a trecut la cele veșnice la 15 noiembrie 1794; a fost îngropat în biserica mare a mănăstirii Neamț, unde i se vede și azi mormîntul. În ședința sa din 20 iunie 1992, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotărît generalizarea cultului Cuviosului Paisie de la Neamț și în Biserica noastră.

Duminică, 16 noiembrie

Pomenirea Sfîntului Apostol și Evanghelist Matei

Sfîntul Evanghelist și Evanghelist Matei era evreu de neam și a fost

unul din cei 12 apostoli ai Domnului. Înainte de a fi chemat de Iisus

Hristos să-i fie ucenic, Sfîntul fusese vameș în Capernaum, lîngă

lacul Galileii și se numea Levi. Deși a avut o meserie urîtă și

disprețuită de popor, deoarece strîngea biruri și le amintea evreilor

că sînt supuși romanilor, Matei este cel dintîi, care a scris o istorie a

vieții și faptelor dumnezeiescului său Învățător.

Ca ucenic al Mîntuitorului, Matei și-a schimbat nu numai numele,

numindu-se din Levi, Matei, ci a renunțat și la viața de dinainte,

aducînd la Hristos multe suflete. Evanghelia sa a scris-o în două

limbi: întîi, în limba aramaică, pe care a vorbit-o Mîntuitorul, și o

vorbea tot poporul, iar a doua oară, prin anii 62-62, în grecește.

După Înălțarea la cer a Mîntuitorului și după ce s-a înțelepțit cu cele

dumnezeiești în ziua Cincizecimii, primind puterea Duhului Sfînt,

Sfîntul Matei a scris Evanghelia sa, la rugămintea iudeilor veniți la

credință, iar Sfîntul Apostol Vartolomeu a dus această Evanghelie și

a lăsat-o în India. Socotindu-și încheiată munca sa de Apostol al

evreilor, Sfîntul Matei s-a îndreptat spre alte locuri alre răsăritului,

străduindu-se să aprindă lumina lui Hristos printre perși, etiopieni și

nubieni, smulgîndu-i din întuneric și aducîndu-i pe calea cea

adevărată a vieții și mîntuirii. O tradiție spune că Sfîntul Matei ar fi

murit ca un mucenic în Etiopia, fiind ars pe rug de necredincioși.

Sinaxar romano-catolic

Sîmbătă, 15 noiembrie

Pomenirea Sfîntului Albert cel Mare

Albert s-a născut în jurul anului 1193, la Lauingen, în Bavaria. La vîrsta de 16 ani a fost dus de ununchi al său la Padova, spre a-și completa studiile universitare. Aici s-a întîlnit cu superiorul călugărilor dominicani, care l-a convins să îmbrățișeze viața călugărească. În anul 1229, Albert a îmbrăcat haina monahală și a fost trimis la Colonia (Koln), unde se afla cea mai importantă școală. Ca un adevărat geniu, a părtruns cele mai adînci taine, atît în științele naturale, cît și în cele speculative. Interesul universal pentru cultură și preocupările didactice au mers mînă în mînă cu stăruințele pentru desăvîrșirea interioară. A predat în universitățile din Hildesheim, Freiburg, Regensburg, Strasbourg, Koln și Paris. Printre studenții săi s-a aflat și Sfîntul Toma de Aquino. Superiorii săi i-au încredințat sarcina de conducător al proviniciei călugărești din Germania, iar Albert s-a dăruit întru totul acestei misiuni. Ulterior a fost chemat la Roma și obligat să devină episcop de Ratisbona. A condus dieceza timp de doi ani, apoi s-a întors la viața călugărească din mănăstirea de la Wurzburg. A încetat din viață la Colonia, în ziua de 15 noiembrie 1280. Papa Pius al XI-lea l-a declarat sfînt în anul 1931.

Duminică, 16 noiembrie

Pomenirea Sfintei Margareta a Scoției

Margareta s-a născut în anul 1046 în Ungaria, unde părinții ei trăiau în exil, fiind alungați din Anglia de către regele Canut. După ce Canut a murit s-au reîntors în patrie și au fost primiți cu cinste la curtea lui Eduard Mărturisitorul. Au fost siliți din nou să fugă din cauza războiului dintre Danezi și Normanzi. Cu această ocazie Margareta l-a cunoscut pe regele Malcolm al III-lea al Scoției, cu care s-a căsătorit devenind astfel regină, la vîrsta de 24 de ani. Din căsnicia lor s-au născut șase băieți și două fete, cărora Margareta le-a dat o creștere creștinească, ajutîndu-l în același timp pe soțul său în munca de formare religioasă și civilă a poporului său. Margareta a murit în anul 1093, în castelul de la Edinburgh și a fost înmormîntată la Dunferline, lîngă marea mănăstire pe care ea însăși o întemeiase. În anul 1294 a fost declarată sfîntă. (Constantin GHERASIM)