Sindicaliștii băcăuani din învățămînt nu sînt de acord cu proiectul elaborat de Ministerul Educației, Cercerii și Tineretului privind salarizarea cadrelor didactice. Acesta prevede salarizarea în funcție de performanțele realizate de fiecare cadru didactic în parte, aprecierea urmînd să fie făcută de conducerile școlilor în care predau profesorii. „Cine este în măsură să aprecieze la justa valoare prestația unui cadru didactic?” – s-a întrebat retoric Manole Chiriac, liderul Filialei Bacău a Sindicatului Liber al Învățămîntului. Sînt unii directori care nu prea sînt stăpîni pe situație, iar aceștia nu ar trebui să aibă aibă dreptul să catalogheze activitatea dascălilor din școli”. Conducerea sindicatului care reprezintă interesele celor peste 11.000 de cadre didactice din Bacău speră ca, pînă la intrarea în vigoare, actul normativ elaborat de Guvern să sufere modificări în favoarea profesorilor. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns