În timp ce mai-marii noștri conducători promovează pe
diverse căi o politică a propriei lor îmbogățiri, ceilalți sînt părtașii singurei politici la care se pot gîndi: cea a supraviețurii. Pentru ei, orice mărire de salariu sau de pensie înseamnă, concomitent, o creștere substanțială a costurilor principalelor servicii și produse, cum ar fi gigacaloria (după ce oficialii guvernamentali dădeau asigurări că prețul acesteia va rămîne neschimbat pentru iarna 2003 – 2004, la puțin timp ne-a surprins decizia scumpirii prețului gazelor naturale), curentul electric, telefoanele, taxele și impozitele, mai nou – ouăle, al căror preț s-a dublat de pe o zi la alta.
Pentru reprezentarea în plan internațional, se încearcă o cosmetizare perpetuă a imaginii României în lume, în timp ce infrastructura, ca și proiectele de reparații și modernizare a acesteia se mențin în aceeași fază prelungită a negocierilor interminabile și a soluțiilor de compromnis. În timp ce încercăm din răsputeri să ne apropiem de ideea de integrare europeană, unii demnitari încalcă flagrant regulile jocului.
Un alt paradox este legat de inflație, care, pe deoparte, se menține la un nivel destul de ridicat, dar acceptată fără rezerve de către cei care văd în aceasta sursa de acoperire a pierderilor și de menținere a locurilor de muncă prin creșterile de prețuri. Pe de altă parte, inflația devine adversarul înverșunat al acelorași indivizi care, mergînd la cumpărături, simt cum li se tot golește coșul zilnic. În loc de a beneficia de un capital străin care să inițieze noi afaceri în România, se evidențiază de departe o îngrădire a acestuia prin obstrucționarea intrării și ieșirii libere de pe piața mîinii de lucru prin afundarea în păienjenișurile birocratice menită mai degrabă a încurca ițele afacerilor și a pierde timpul și răbdarea partenerilor.
De ce să ne mai mirăm! In decursul unei singure zile, premierul anunța mai întîi introducere cotei unice de impozitare, pentru ca puțin mai tîrziu să anunțe amînarea aplicării deciziei respective, atitudine influențată, de fapt, nu atît de argumente economice, ci de mai puternicele contribuții și susțineri din partea diferitelor grupuri de interese.
Într-o societate lipsită de morală și de atitudine față de gravele fenomene sociale, bande de rromi recalcitranți negociază legea, sub presiunea amenințărilor la adresa instituțiilor statului, oferind spectacole sumbre, pline de agresivități ce pun în real pericol înseși stabilitatea acestora. Fără a mai pune la socoteală faptul că tocmai aceștia se plîng de discriminare, de lipsă de drepturi, de respect și de marginalizare.
Populismul electoral al actualilor guvernanți nu mai surprinde pe nimeni. Culmea este, însă, că toți cei cu venituri mici se află, volens-nolens, la cheremul acestora. Faptul explică, de altfel, toate relele pe care sîntem obligați să le îndurăm: după ce că trăiește puțin, românul este profund nefericit din cauza dificultăților cu care se confruntă zi de zi. Statisticile sînt cutremurătoare: patru români din zece își cîștigă existența practicînd agricultura, în timp ce alocațiile guvernamentale pentru o vacă din Uniunea Europeană sînt mai mari decît salariul nostru minim pe economie, iar jumătate din populația țării trăiește cu greu de la o lună la alta. Populația scade. Natalitatea scade. Emigrația spre țări „mai ajunse” crește. Tot statisticile ne mai prezintă și alte paradoxuri: în timp ce o mînă de prosperi dețin televizoare ce costă mii de dolari bucata, 15 la sută din populația țării nu deține nici măcar un singur receptor tv, iar alți 15 la sută au încă televizoare alb-negru, cu care „vin” din vechiul regim. Nevoia bucuriilor simple este prea des umbrită de mulțimea tristeților și neputința de a ieși din această stare, ca și de necazurile ce ne copleșesc.
Există, oare, vreo alternativă la toate aceste neajunsuri? Sînt tentat să dau un răspuns pozitiv. Da, cred că există. Ele s-ar putea numi iubire, credință, disponibilitatea pentru artă și cultură. Ele ne pot ajuta să ne situăm deasupra lucrurilor, a faptelor urîte și mizeriilor de tot felul. Intr-o zi soarele va răsări și pentru cei nefericiți. Totul e să nu fie prea tîrziu! (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns