Pomenirea Sfîntului Grigorie Decapolitul
Sfîntul Grigorie s-a născut și a crescut în Isauria, în timpul împăratului Leon Armeanul, pe vremea luptătorilor împotriva Sfintelor icoane. La vîrsta tinereții, cînd părinții s-au pregătit să-l însoare, a plecat la o mănăstire, unde se afla stareț Sfîntul Simeon Mărturisitorul, o rudă a mamei sale. În acel lăcaș de rugăciune, fericitul Grigorie a viețuit vreme de 14 ani, și, după ce s-a pregătit cu sîrguință, a început a umbla din loc în loc, prin mijlocul credincioșilor din sate și din orașe, îmbărbătîndu-i spre mărturisirea dreptei credințe în lupta pentru Sfintele icoane. A călătorit mult prin Efes, prin Enos, Hrisopolis, Corint, ajungînd pînă la Roma. A mers, apoi, în Siracuza Siciliei și a ajuns, de asemenea, și la biserica Sfîntului Mina din Tesalonic, unde a primit darul preoției. Într-un tîrziu, a ajuns la muntele Olimpului, unde s-a îmbolnăvit și a înțeles că i s-a apropiat sfîrșitul. Atunci, a plecat la Constantinopol, unde se afla Sfîntul Simeon, închis în temniță, pentru Sfintele icoane. S-a închinat părintelui său duhovnicesc și a murit.
Trupul lui n-a putrezit, ci s-a dovedit purtător de mari daruri și s-a păstrat în cinste în mănăstirea unde și-a dat sufletul. În anul 1497, Banul Barbu Craiovescu, care a rezidit din temelie mănăstirea Bistrița, din județul Vîlcea, a adus cu multă cheltuială, moaștele Sfîntului Grigorie Decapolitul și le-a așezat la această mănăstire, unde se află și astăzi, fiind făcătoare de minuni, atît pentu bolile trupești, cît și pentru cele sufletești. Racla de argint în care odihnesc ele astăzi a fost dăruită în anul 1656 de Constantin Voievod.
Sinaxar romano-catolic
Pomenirea Sfîntului Felix de Valois
Felix provenea dintr-o familie nobilă din Valois. Tînăr fiind, a renunțat la comoditățile oferite de situația lui, s-a retras într-o pădure, spre a-și afla pacea sufletului în desăvîrșita unire cu Dumnezeu, petrecîndu-și viața în post și rugăciune. Aici a fost vizitat într-o zi de către un profesor de la universitatatea din Paris, Ioan de Matha, venit să-i ceară sfatul asupra unui gînd ce-i frămînta sufletul de multă vreme. După ce s-au rugat împreună, au hotărît să întemeieze un institut, sub forma de ordin călugăresc, care să cultive în inimile creștinilor conștiința responsabilității față de soarta fraților lor căzuți în sclavie, să pregătească bărbați vrednici, capabili de a se jertfi pe ei înșiși, să adune fondurile necesare și să organizeze acțiunea de eliberare. Institutul a fost pus sub ocrotirea Prea Sfintei Treimi, izvorul și icoana vie a Iubirii, iar membrii institutului s-au numit: trinitarieni. După ce în anul 1198 au primit aprobarea papei Inocențu al III-lea, Felix a întemeiat și a condus un institut al „Sfintei Treimi” în Franța, iar Ioan a făcut acestă lucru în Italia. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns