Mihai BUZNEA
Am destule rezerve în legătură cu posibilitatea ca vreunul dintre ajunșii noștri de astăzi, care învîrt banii cu lopata și se joacă de-a „uite-l, nu e!” cu destinele românilor, să fi auzit de Ostap Bender, marele maestru al combinațiilor, fiu de supus turc, născut în România și pripășit pe la frații de la răsărit spre a-i face fericiți. În copilăria și tinerețea lor, VIP-urile noastre de astăzi au fost atrase de cu totul alte genuri de lecturi, par egzamplu etichetele de pe sticlele cu băuturi spirtoase, mărcile de pe pachetele de țigări și pozele frumos colorate de pe cărțile de joc. De, chestie de gust, fiecare cu lecturile și plăcerile lui! Năravurile și talentele eroului petrovian au ajuns la noi prin inducție și simpatie, dovedindu-se extrem de atractive și de perene, dovezi certe ale faptului că importul de revoluție nu se face doar pe la granițe, cu pașapoarte și vize în regulă. O mai iau și pe de lături. Totul e să fii receptiv și să ai „școala vieții”.
În ultimele zile, incluzînd aici și week-end-ul abia încheiat, lecturile din mass-media locală și centrală au fost pe o temă de permanentă mare actualitate: artileria grea și „tunurile” care bubuie fără încetare producînd „găuri negre” în bugetul tot mai anemiat; despre strategii, tactici, tehnici și scenarii pe aceleași variațiuni: cum să devalizezi economia națională. Pentru că regia e la mintea cocoșului: cu certificatul de șmecher te prezinți la-mpărăție, plătești biletul de (la) intrare și-apoi treci la recuperare prin „învîrteli”. Cu cît ești mai maestru, cu-atît „te faci” mai barosan. Tunurile să trăiască, șpilul e să țintești acolo unde trebuie; spre petrol, lemn, alcool, afaceri imobiliare, privatizări deocheate. Nu mai e nimic de furat în țara asta? Nici măcar proștii nu cred așa ceva! Taxe vamale la importuri, TVA, accize, impozite se pierd în hăurile negre ale miș-mașurilor gen Ostap Bender. Sute și mii de miliarde de lei se pierd prin hățișurile birocratice, uitate, în neagra veșnicie. Metodele sînt simple: dai darul acolo unde trebuie, mai pe la partidul ce te strînge la piept cu dragoste de mamă, mai pe la sfințișorii ce-ți ațin calea pe la capete de punți, rămîi și tu c-un cot de stambă. Că de vrei buzunarul gros, musai e să dai vîrtos. Asta se cheamă la noi a face afaceri. Frica de lege? Teama de morală? Astea-s sloganuri comuniste, domnule, mai lasă-ne în pace! Nu cu ele te hrănești!
Aproape că le-aș da crezare, dacă o notiță, recent apărută într-o publicație de bon-ton nu mi-ar fi pus dinaintea ochilor o altă realitate: atenție, verică, vezi că ești pe-aproape să fii tras în piept. Ascultă colea: o funcționară cehă, cam cleptomană din fire, a șterpelit dintr-un magazin alimentar o bucată de brînză ce valora, în bani românești, vreo 20.000 de lei. Prinsă asupra faptului, corecția i s-a aplicat pe loc, fiind obligată să plătească de vreo cincizeci de ori valoarea fructului oprit, adică vreun milion de lei, pe deasupra fiind și concediată de la instituția unde lucrase. Eh, ce mai poți spune?!
Stimulat și ambiționat de întîmplarea cu pricina, super-moralizatoare, îmi pun mintea la priză spre a descoperi și pe la noi o astfel de corecție, dar cerebelul mi se încăpățînează să rămînă blocat. Nu descopăr nici un exemplu. Doar o explicație: și la noi hoții de duzină, plevușca, sînt pedepsiți, și încă cum! Pușcăriile gem de ei. Asta, în timp ce oamenii de afaceri puși pe învîrteli își văd liniștiți de bisnisuri. Alt pește, în alte tigăi. Ei pun lumea în mișcare! Păi, nu?! Ce ne-am face fără tunurile lor! Despre ce ar mai scrie ziarele? Marii maeștri ai combinaților ce ne mai colorează existența, că-n rest e numai ceață și mohoreală. În ton cu atmosfera de ieri, de azi, poate de mîine. Ostap-Benderii să ne trăiască, nu i-ar mai răbda pămîntul!
Lasă un răspuns