• comisarii Gărzii de Mediu au amînat aplicarea amenzii pentru poluarea de sîmbătă din cauza AGA
Comisarii Gărzii de Mediu din Bacău au amînat cu 24 de ore momentul aplicării celei de-a noua amenzi societății „Sofert” din cauză că, ieri, a avut loc Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) de la combinatul de îngrășăminte chimice. „Domnul director Cîrnu (Cornel Cîrnu, director „Sofert”, n.r.) ne-a rugat să amînăm pentru mîine (azi, n.r.) întrevederea cu dînsul, pentru că azi (ieri, n.r.) are loc AGA. Cum întocmirea unui proces verbal durează, în cazul «Sofert» vreo oră, am acceptat propunerea domnului Cîrnu”, a explicat Titi Secară, comisar în cadrul Gărzii de Mediu. Acesta ne-a dat însă asigurări că „Sofert” nu va scăpa de o nouă amendă, care, foarte probabil, va fi de 225 de milioane de lei. Amintim că, potrivit măsurătorilor efectuate de Agenția Regională de Protecția Mediului, concentrația de amoniac din aer a depășit-o, sîmbătă seara, de șapte ori pe cea maxim admisă. Pe de altă parte, comisarul Secară spune că „personal, nu mă aștept să plătească amenda. Domnul Cîrnu semnează procesul verbal în semn de luare la cunoștință, dar nu plătește. Dintre amenzile mari primite pînă acum a achitat doar una de 225 de milioane. Cum a plătit în mai puțin de 48 de ore, a trebuit să achite doar 37,5 milioane de lei”. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns