ACCENTE PNA, președintele și delațiunea

Traian VALERIU

Un cunoscut, cu care nu mă mai văzusem de cîțiva ani, mă acostă direct, fără vreo introducere, fără bună ziua chiar, mărturisindu-mi dintr-o dată, ca în declamația unui rol învățat pentru scenă, că pînă aseară (luni, 24 noiembrie a.c.) nu a înțeles semnificația expresiei „limba de lemn” cu care sînt gratificați guvernanții din vechea gardă comunistă. „Ei, n-ai înțeles!”, încerc eu să-l îmbărbătez. Nu, pentru că de fiecare dată sintagma era pusă într-un context abstract. Și cum ți s-a revelat așa, dintr-o dată, în seara respectivă? Nici măcar nu era ziua, adică noaptea de Sfîntul Andrei, cînd se crede că bîntuie fantomele, adică strigoii! Este adevărat, dar în seara cu pricina, la Antena 1, la emisiunea lui Tucă a fost invitat domnul Ion Iliescu, președintele scumpei noastre patrii. Au discutat atîtea că, dacă nu le-am notat mi-e greu să le evoc fără teama de a fi acuzat că distorsionez adevărul. Și totuși, despre ce-i vorba, ce s-a întîmplat, că mie mi-a scăpat emisiunea, pentru că de cînd s-a tuns cu bretonul acela ca o limbă de pantof nu-l prea mai urmăresc? În finalul emisiunii, după vreo două ore de interpelări, Tucă l-a adus pe domnul Iliescu pe domeniul PNA. Cei care iau mită, indiferent de culoarea politică, de funcție sau poziție socială, să fie pedepsiți exemplar. Trebuie să înlăturăm corupția, altfel nu putem intra în Europa. Asta-i bună, ce, Europa n-are corupții ei? E o diferență, se amuză amicul. Europa nu vrea să intre în România, pe cînd… Am înțeles! Și apoi? Tucă bagă o șopîrlă: cel care dă mită n-ar trebui pedepsit la fel cu cel care primește? Da, spune președintele, e la fel de vinovat! Dar dacă i se cere și nu are încotro? Ei bine, ce crezi că a răspuns președintele („clătinîndu-și dintele”, îmi vine în minte vocabula argheziană)? În cazul acesta să-l demaște, să-l dea imediat pe mîna poliției, să-și facă datoria de cetățean cinstit, cu o morală sănătoasă… Așa a spus domnul Iliescu? Exact! Și m-am lămurit pe dată ce înseamnă limbajul de lemn. (De fapt, e vorba de limba de lemn).

Recent am răsfoit, pentru rememorarea unor date, colecția de acum 50 de ani a ziarului „Scînteia”, de pe vremea cînd era redactor șef marele profesor într-ale democrației, fost mare ideolog stalinist, expresie a dogmatismului feroce al luptei de clasă, în articolele căruia reveneau cu o frecvență dementă expresii ca: „…să-i demascăm, oriunde i-am afla”, „…să-i stîrpim”, :…să-i înlăturăm” etc Cei care trebuiau înlăturați, demascați, stîrpiți erau intelectualii, burghezii, chiaburii. În cîteva zile venea Procuratura pe urmele demascărilor din „Scînteia”, Procuratură care era condusă de soția marelui ideolog al dictaturii proletariatului. Era un circuit diabolic. „Scînteia” demasca, procuratura înhăța, mai ales noaptea, tribunalele lucrau la foc continuu, ca într-un purgatoriu, iar închisorile se populau cu elitele intelectuale, politice și cu bunii gosdpodari ai satelor, ca în holgiile dantești.

Mi s-ar putea reproșa că pun semnul egalității între arestații de-atunci și clienții de azi ai PNA-ului. Nici pomeneală! Nici de m-ar tortura SPP-ul sau SRI-ul n-aș face analogia între, să zicem, un Mircea Cancicov, un Nicolae Steinhardt, sau gospodarul de frunte din Valea lui Ion, D. Capșa, cu clienții Pesedeului de astăzi, al-de Fănică Păvălache, Michi Șpagă, Bivolaru, care sînt și clienții PNA-ului. M-a frapat doar soluția dată de Ion Iliescu în discuția cu Tucă despre cum trebuie să procedeze cel căruia i se cere mită pentru te-miri-ce serviciu. Mi se pare odios ca să îndemni un om onest să facă delațiune, chiar dacă mitangiul o merită cu prisosință. Procedeul, recunosc, se practică, nu fără foloase pentru autorități, care autorități ar trebui să știe să pescuiască singure în aceste ape tulburi ale corupției, cu atît mai mult cu cît cei mai mari corupți le sînt șefi direcți sau indirecți. Așadar, se recomandă practica turnătoriei. Nu zic nu, o fi productivă, dar metoda repugnă!

Mi-a venit ideea să-l întreb pe un cunoscut care din 1990 are tarabă și chioșc în Piața Centrală, dacă l-ar turna (reclama, demasca, în limbajul președintelui) pe cel care i-ar cere mită spre a-i prelungi autorizația de funcționare. Răspunsul a fost cît se poate de limpede și lămuritor: nu spun că n-ar merita așa un tratament, pentru că, ce-i drept, ne cam jupoaie cu taxele fără chitanțe, dar eu n-aș mai putea să stau în acest chioșc după o astfel de „justiție”. Aș muri de rușine în fața tovarășilor de suferință. Repet, nu că n-ar merita, dar nu-i de noi, românii, această practică. O fac cei care ies în hoarde pe uliță cu săbii și topoare pentru răfuieli de tot felul și se bat pînă vin autoritățile, ca apoi să se unească împotriva ordinii publice. Noi nu putem face așa ceva!

Dar iată că președintele nu cunoaște morala românului și-l îndeamnă, cred că în disperare de cauză, nemaiputîndu-i opri pe partizanii săi de la îmbogățire cu orice chip la o practică adusă pe pămîntul nostru de ocupația sovietică și odată cu instaurarea comunismului.

Nu înțeleg însă de ce domnul Iliescu nu le cere imperativ domnilor Năstase, Hrebenciuc, Cozmîncă, Agathon și șefilor județeni ai PSD să-i demaște pe corupți? Dacă s-ar întîmpla așa ceva, vă asigur că ar crește productivitatea PNA la concurență cu inflația. Așteptăm să se întîmple și minunea aceasta! Autodemascarea este exclusă, deoarece lăcomia este cu mult mai puternică decît conștiința democratică a foștilor activiști ai răposatului. Pînă PSD va fi educat în spiritul normelor eticii și echității socialiste, că tot a fost sărbătorită intrarea în Internaționala cu pricina, morala societății noastre trebuie să se bizuie tot pe sicofanți.