• un bilet strecurat printre medicii de familie de o persoană rămasă necunoscută face campanie electorală pentru nouă medici înscriși pe listele electorale ale Colegiului Medicilor • biletul a circulat din mînă în mînă, printre medicii unui dispensar din Bacău
Noua rundă de alegeri care peste două zile s-ar putea solda cu schimbarea șefiei Colegiului Medicilor agită spiritele printre doctori, într-o manieră copiată parcă din „Scrisoarea pierdută” a lui Caragiale. Un bilețel scris de mînă, care conține numele de familie a nouă medici specialiști din Spitalul Județean, a fost infiltrat zilele trecute printre medicii de familie. Ca și cum cineva ar fi pierdut-o din greșeală și altcineva ar fi găsit-o din întîmplare, depeșa nu are o istorie clară. Nimeni nu știe cine a scris-o și cum de a ajuns să circule printre medicii dintr-un dispensar băcăuan. Cert este că, odată cu apariția bilețelului, la urechile medicilor de familie a ajuns zvonul că a fost transmis un mesaj. Cei nouă medici specialiști, aflați pe listele de candidați la Colegiul Medicilor trebuiau să se regăsească musai printre preferințele generaliștilor. Recomadarea transmisă prin viu grai odată cu depeșa i-a scandalizat pe medicii de familie, din rîndurile cărora 15 doctori și-au înscris candidaturile pentru Colegiul Medicilor. „Nimeni nu știe sau nu vrea să spună cine este persoana care a răspîndit printre noi biletul. Biletul a circulat în dispensarul comasat de la Cornișa, cu recomandarea că cei nouă medici trebuie votați. Apoi, situația a luat o întorsătură neașteptată. Cineva a arătat biletul colegilor, dar a spus că doctorii respectivi nu trebuie votați, așa că s-au creat două tabere. Mă supără această poveste, pentru că nu vreau să fim folosiți drept o masă de manevră. Nu poate nimeni să ne impună cum să votăm. Fiecare dintre noi este liber să aleagă în colegiu acei candidați pe care îi consideră cei mai buni”, ne-a declarat dr. Elena Stîngă, președintele Asociației Medicilor de Familie.
Președinta medicilor de familie explică de ce tocmai în mijlocul lor s-a încercat o influențare a votului. „Medicii de familie au venit la vot în proporție de 50%. Dintre cei 380 de doctori prezenți la vot la prima rundă, 150 au fost numai medici de-ai noștri. Este ușor de înțeles că și la urne am fost mai disciplinați decît medicii specialiști și de aceea se încearcă influențarea noastră. Oricine a fost persoana care a scris și a răspîndit biletul, povestea rămîne urîtă și nu ar fi trebuit să se întîmple”, a mai spus doctorița Stîngă. O bună parte a medicilor trecuți pe biletul „pierdut” printre doctorii de familie sînt actuali membri ai Consiliului Local al Colegiului Medicilor. Cîți dintre ei vor mai fi votați încă o dată de doctorii care nu vor lipsi de la vot în acest week-end se va vedea peste cîteva zile. (Cezara DUȚĂ)
Lasă un răspuns