Știrile Zilei
18:25 [Economie]Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău face un nou pas către eficiență energetică: a fost semnat contractul pentru construirea primului parc fotovoltaic cu sistem de stocare 18:00 [Top Story]Femeie căzută pe drum, cu o rană la față a fost salvată de o patrulă de jandarmi, în Târgu Ocna 13:49 [Anunțuri]Comunicat CRAB: lucrări la conducta din zona Gării 11:50 [Locuri de muncă]Thermoenergy Group SA angajează prin concurs 11:24 [Anunțuri]Anunț public 09:01 [Actualitate]Tragedie pe DN12A, la Agăș! Un motociclist de 61 de ani a murit într-un accident 07:54 [Actualitate]Călin Georgescu, ridicat din trafic de DIICOT într-un dosar de înșelăciune de peste 1 milion de euro – UPDATE 07:35 [Economie]Baterie de 88 MW și 176 MWh la Buciumi. Unul dintre cele mai mari proiecte de stocare a energiei din România intră în linie dreaptă 07:11 [Top Story]Banii la Primărie, riscurile la clienți! Hotelul Central, deschis pentru ședințe foto contra cost, deși clădirea prezintă pericol de accidente 06:53 [Top Story]Simba Invest Bacău și-a redus afacerile cu aproape 44%. Compania a rămas însă pe profit 18:25 [Economie]Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău face un nou pas către eficiență energetică: a fost semnat contractul pentru construirea primului parc fotovoltaic cu sistem de stocare 18:00 [Top Story]Femeie căzută pe drum, cu o rană la față a fost salvată de o patrulă de jandarmi, în Târgu Ocna 13:49 [Anunțuri]Comunicat CRAB: lucrări la conducta din zona Gării 11:50 [Locuri de muncă]Thermoenergy Group SA angajează prin concurs 11:24 [Anunțuri]Anunț public 09:01 [Actualitate]Tragedie pe DN12A, la Agăș! Un motociclist de 61 de ani a murit într-un accident 07:54 [Actualitate]Călin Georgescu, ridicat din trafic de DIICOT într-un dosar de înșelăciune de peste 1 milion de euro – UPDATE 07:35 [Economie]Baterie de 88 MW și 176 MWh la Buciumi. Unul dintre cele mai mari proiecte de stocare a energiei din România intră în linie dreaptă 07:11 [Top Story]Banii la Primărie, riscurile la clienți! Hotelul Central, deschis pentru ședințe foto contra cost, deși clădirea prezintă pericol de accidente 06:53 [Top Story]Simba Invest Bacău și-a redus afacerile cu aproape 44%. Compania a rămas însă pe profit

EDITORIAL Reforma lui Moș Teacă

Redacția Ziarul de Bacău

Ștefan RADU

Zilele trecute, ministrul Apărării Naționale l-a demis din funcție pe comandantul unei unități militare din Craiova care folosea soldați în termen la diferite treburi prin gospodărie. Pentru cei care au făcut armata, faptul în sine nu are nimic senzațional. Gravă mi s-a părut, însă, ușurința cu care respectivul ofițer superior a mințit în fața camerelor de luat vederi, negînd orice vină evidentă. Dintr-o dată, onoarea militară, asumarea erorilor și alte povești despre caracterul celor care au ales a fi în slujba neamului s-a dus pe apa sîmbetei. Comandantul mințea cu disperare, pe față citindu-i-se lașitatea. În acel moment m-am îngrozit: asemenea comandanți sînt chemați să conducă trupele în Irak, în Afganistan, acolo unde bombele nu sînt de exercițiu? Ce sprijin vor găsi soldații, în momentele dificile, la asemenea ofițeri superiori? După cum realitatea tragică a demonstrat-o deja, acolo mor români, tineri militari care au mers la război încrezători în comandanții lor.

Acum, de 1 Decembrie, îmi închipui că românii, la 1918, au avut altfel de lideri, de conducători. Atunci, minciuna și lașitatea nu au contaminat actul de voință al elitelor militare și politice. Ideea de Armată era sfîntă pentru că însemna onoare și sacrificiu. De curiozitate, căutați prin arhive vechile statute ale ofițerilor. Ei reprezentau o castă respectată, cu drepturi și responsabilități deosebite. Poate din acele vremuri au rămas în conștiința românilor precepte conform cărora este o mîndrie pentru un tînăr să treacă prin perioada de cătănie pentru a se căli ca bărbat. Astăzi la ce să se aștepte viitorii recruți? La cîteva luni de slugărit pe la vilele comandanților? La șpăgile pe care trebuie să le dea pentru a primi o permisie? La pilele pe care le au pentru a fi scutiți de instrucția zilnică? De la cele mai diverse tribune se vorbește despre reforma în Armată, însă realitatea este mînjită de miciuni penibile. Să ne amintim că o bună parte din campania pentru promovarea noii Constituții s-a axat pe excluderea obligativității serviciului militar. Vin acum responsabili guvernamentali care susțin că n-a fost vreodată vorba despre așa ceva. Că intenția se referea la serviciul alternativ sau la plata unei taxe care să te exonereze de o datorie cetățenească (!!!). Tinerii care au venit la vot – unii pentru prima dată – au descoperit ce înseamnă minciuna politică. În România, membrii Guvernului chiar dacă și-au dovedit incompetența în a scoate țara din marasm politic și economic, iată că devin – pe zi ce trece – adevărați doctori în semantică. Ni s-a explicat în detaliu cum e să ai economie de piață funcțională cînd nu ți se acordă acest statut, cum rămîne stagiul militar obligatoriu chiar și atunci cînd s-a votat voluntariatul, iar reforma lui Moș Teacă – ofițerul preocupat de acareturile ridicate cu munca de-a moaca a răcanilor – devine, în discursurile oficiale, realizări marcante ale Guvernului. Ai impresia, uneori, că trăiești într-o Românie paralelă, golită de valorile pozitive în care am crezut sute de ani la rînd, spoită cu festivism național și minciună parlamentară, năpădită de codoși care vor să o mărite cînd cu Vestul, cînd cu Estul. Tare mi-e că va rămîne fată bătrînă, la hotarul dintre coșmar și realitate, răsfoind, dezarmată, albumele cu instantanee de la marele evenimente istorice prin care a trecut cîndva…

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.