EDITORIAL Reforma lui Moș Teacă

Ștefan RADU

Zilele trecute, ministrul Apărării Naționale l-a demis din funcție pe comandantul unei unități militare din Craiova care folosea soldați în termen la diferite treburi prin gospodărie. Pentru cei care au făcut armata, faptul în sine nu are nimic senzațional. Gravă mi s-a părut, însă, ușurința cu care respectivul ofițer superior a mințit în fața camerelor de luat vederi, negînd orice vină evidentă. Dintr-o dată, onoarea militară, asumarea erorilor și alte povești despre caracterul celor care au ales a fi în slujba neamului s-a dus pe apa sîmbetei. Comandantul mințea cu disperare, pe față citindu-i-se lașitatea. În acel moment m-am îngrozit: asemenea comandanți sînt chemați să conducă trupele în Irak, în Afganistan, acolo unde bombele nu sînt de exercițiu? Ce sprijin vor găsi soldații, în momentele dificile, la asemenea ofițeri superiori? După cum realitatea tragică a demonstrat-o deja, acolo mor români, tineri militari care au mers la război încrezători în comandanții lor.

Acum, de 1 Decembrie, îmi închipui că românii, la 1918, au avut altfel de lideri, de conducători. Atunci, minciuna și lașitatea nu au contaminat actul de voință al elitelor militare și politice. Ideea de Armată era sfîntă pentru că însemna onoare și sacrificiu. De curiozitate, căutați prin arhive vechile statute ale ofițerilor. Ei reprezentau o castă respectată, cu drepturi și responsabilități deosebite. Poate din acele vremuri au rămas în conștiința românilor precepte conform cărora este o mîndrie pentru un tînăr să treacă prin perioada de cătănie pentru a se căli ca bărbat. Astăzi la ce să se aștepte viitorii recruți? La cîteva luni de slugărit pe la vilele comandanților? La șpăgile pe care trebuie să le dea pentru a primi o permisie? La pilele pe care le au pentru a fi scutiți de instrucția zilnică? De la cele mai diverse tribune se vorbește despre reforma în Armată, însă realitatea este mînjită de miciuni penibile. Să ne amintim că o bună parte din campania pentru promovarea noii Constituții s-a axat pe excluderea obligativității serviciului militar. Vin acum responsabili guvernamentali care susțin că n-a fost vreodată vorba despre așa ceva. Că intenția se referea la serviciul alternativ sau la plata unei taxe care să te exonereze de o datorie cetățenească (!!!). Tinerii care au venit la vot – unii pentru prima dată – au descoperit ce înseamnă minciuna politică. În România, membrii Guvernului chiar dacă și-au dovedit incompetența în a scoate țara din marasm politic și economic, iată că devin – pe zi ce trece – adevărați doctori în semantică. Ni s-a explicat în detaliu cum e să ai economie de piață funcțională cînd nu ți se acordă acest statut, cum rămîne stagiul militar obligatoriu chiar și atunci cînd s-a votat voluntariatul, iar reforma lui Moș Teacă – ofițerul preocupat de acareturile ridicate cu munca de-a moaca a răcanilor – devine, în discursurile oficiale, realizări marcante ale Guvernului. Ai impresia, uneori, că trăiești într-o Românie paralelă, golită de valorile pozitive în care am crezut sute de ani la rînd, spoită cu festivism național și minciună parlamentară, năpădită de codoși care vor să o mărite cînd cu Vestul, cînd cu Estul. Tare mi-e că va rămîne fată bătrînă, la hotarul dintre coșmar și realitate, răsfoind, dezarmată, albumele cu instantanee de la marele evenimente istorice prin care a trecut cîndva…