CONTRAPUNCT Crizantema de aur

Eugen VERMAN

De cîțiva ani buni, duminica, mă întîlnesc cu Dănuț Porumb. Biroul în care lucrează e intim, primitor ca și omul acesta pe care-l cunosc de mult, de mult, și pe care l-am îndrăgit de la început. Pe vremea aceea – să fie aproape trei decenii de atunci – lucra tot „în sistem”, dar nu la birou; de fapt, așa cum veți vedea mai departe, nici acum nu muncește la birou; i-a plăcut dintotdeauna să fie un simplu cofetar în laborator și, ceva mai tîrziu, a fost „promovat” șef al laboratorului de cofetărie al fostului trust de alimentație publică din Bacău. Era unul dintre acei oameni care, îndrăgostiți de meserie – semn că nu și-au greșit drumul în viață, vocația – inventa mereu cîte ceva în domeniul său atît de căutat de către tineri și nu numai de către ei, căci, la urma-urmei, o prăjitură gustoasă e apreciată de orice om și la orice vîrstă, iar aceste căutări, pasiunea sa pentru arta cofetăriei i-au atras numai aprecieri, l-au făcut cunoscut nu numai în urbea noastră, ci și în țară…

Imediat după revoluție, prin octombrie ’90, am trecut, din nou, pe la laboratorul de cofetărie și, nu-mi amintesc numele, cineva mi-a spus: „…domnule, e în Canada, pe o insulă căreia îi zice „Prințul Eduard”, am primit de la el vești, mai stă ceva acolo, reprezintă, împreună cu un echipaj din Bacău, țara, domnule, adică România, la un concurs internațional de artă culinară”…, asta mi-a zis omul acela și am plecat convins că Dănuț al meu va rămîne acolo și va deveni canadian. Numai că, prin ’93, era prin ianuarie, am aflat că o anume cofetărie din oraș e cofetăria lui. Atunci mi-am amintit că o dată, poate era prin ’75 sau ’76, mi-a spus ce mult și-ar dori să aibă o cofetărie care să fie a lui, să știe că tot ce face răspunde întrutotul nestinsei lui pasiuni pentru această profesie pe care el însuși – și nu numai el – o asemăna cu o autentică artă… Iar cînd am aflat că o anume cofetărie era a lui Dănuț Porumb, vă închipuiți că n-am stat deloc pe gînduri și m-am dus și l-am revăzut, de data asta ca „stăpîn”, ca patron… L-am găsit același bărbat tînăr și entuziast, același profesionist veritabil, era tot aici, în laborator, nu în birou, muncea cot la cot – cum se zice – cu cei vreo trei sau patru angajați ai săi, pe care-i cunoștea și pe care-i ajuta nu numai să facă niște prăjituri și torturi gustoase, ci să și iubească această meserie… L-am întrebat de Canada, de echipajul băcăuan, care a obținut medalia de bronz, dar el s-a întors acasă, că avea gîndurile lui… După aceea, de cîte ori am trecut pe acolo, tot în laborator l-am găsit și tot muncind cot la cot cu angajații săi…

Nu mai lungesc vorba. Acum, în acest an 2003, patru cofetării au răsărit deja în cele patru puncte cardinale ale orașului meu. Dar pe Dănuț Porumb, același bărbat tînăr și pasionat al meseriei sale, ajuns la Bacău cu mulți ani în urmă, din Onceștii în care s-a născut, îl regăsesc, duminică de duminică, tot aici, în „inima” firmei sale devenită, acum, o importantă stea în economia orașului. E singura zi cînd își permite să fie aici, la această oră din apropierea amiezii, iar cînd e plecat știu că domnișoara Mirela Surugiu, contabila, îmi va spune să mai așptept, că nu se poate să nu apară! Așa s-a întîmplat și duminica trecută, am stat și l-am așteptat și, în treacăt, mi-a căzut sub priviri o diplomă, de culoare aurie – dintre multele așezate, ca trofee, într-o vitrină – și pe care, citind-o, am aflat că firma lui Dănuț Porumb s-a plasat, pentru rezultatele din anul trecut, pe primul loc la „Registrul Cofetării”, între firmele de acest gen din județul Bacău. Iar cînd prietenul meu a apărut – fusese la cofetăria sa din fața Filarmonicii – l-am întrebat cum e cu „diploma asta de aur”, iar el mi-a răspuns că „așa a fost să fie!”. Fără alte comentarii, fără efluvii de cuvinte „înălțătoare”, altfel spus – cu acea modestie care îi este proprie. Eu știam că în județ sînt vreo 50 de firme „dulci” și m-am bucurat că tocmai firma lui Dănuț Porumb e cea mai bună. Mi-am zis, în sinea mea, că un om care și-a urmat cu o îndîrjire absolut proprie vocația și destinul merită recunoașterea cetății. Căci, de la 4 angajați la 36, de la cîteva sute de mii cifra de afaceri la aproximativ 10 miliarde, drumul n-a fost deloc neted! Și nu va fi deloc neted, asta o știe nu doar el, ci și cei care mănîncă o pîine aici, la coetărie, căci viața nu-i dulce decît în cărți și, în trecerea noastră prin lume, ca ideal…