Pensiile băcăuanilor vor fi mărite din luna ianuarie, în cadrul celei de-a cincea etape de recorelare. Vor beneficia de majorare cei care s-au pensionat pentru limită de vîrstă cu vechime integrală și pensionarii urmași ale căror drepturi au fost stabilite pînă la 1 ianuarie 1999 și care au un punctaj mediu anual sub trei puncte de pensie. De recorelare beneficiază și bătrînii sau urmașii care și-au deschis dreptul de pensie la 1 ianurie 1998, precum și agricultorii. Procentul de recorelare este de 18,5%, ceea ce înseamnă că pensiile vor crește cu maxim 70.000 de lei. De la data de 1 ianuarie 2004, valoarea unui punct de pensie devine 2.652.000 de lei. Venitul mediu al pensionarilor pentru limită de vîrstă și stagiu complet de cotizare, beneficiari de recorelare, va ajunge în prima lună a anului viitor la 2.945.724 de lei, cu o creștere de 24,8% față de 2001. În județul nostru vor beneficia de această nouă etapă de recorelare circa 70.000 de pensionari, pentru care Casa de Pensii va suporta un efort financiar de 15 miliarde de lei. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns