• medicii de familie au repurtat o victorie deplină în fața specialiștilor • cei 19 membri ai Consiliului Județean aleși prin vot în urmă cu două săptămîni au desemnat-o pe doctorița Elena Stîngă noul președinte al Colegiului Medicilor • doctorul Neculai Filipescu, fostul președinte al colegiului, a rămas în structura de conducere pe post de vicepreședinte
Colegiul Medicilor din Bacău are, începînd de ieri, alți conducători. Membrii Consiliului Județean, desemnați prin vot abia la a doua rundă de alegeri, s-au reunit pentru a-și desemna președintele, vicepreședinții și secretarul. Cei 19 doctori care au întrunit cele mai multe voturi din partea celor 486 de medici prezenți la urne au mai avut de votat odată. Prin vot secret ei au optat pentru funcția de președinte al Colegiului Medicilor între doctorii Dan Chelariu, George Coneac, Neculai Filipescu, Cornelia Petrescu, Elena Stîngă și Costin Țintaru. Cei șase medici au fost singurii care și-au depus candidaturile pentru cea mai înaltă funcție din colegiu. „În urma numărării voturilor a fost desemnată președinte al Colegiului Medicilor medicul de familie Elena Stîngă. Vicepreședinți au fost aleși doctorii Neculai Filipescu, Adrian Cotîrleț și Costin Țintaru. Secretarul colegiului este medicul Mihaela Popescu”, ne-a declarat doctorul Anton Radu, președintele comisiei electorale.
În noua sa formulă, Biroul Executiv al CM, format din cei cinci medici care ocupă posturile de președinte, vicepreședinți și secretar este reprezentat de trei medici de familie și doi specialiști. Doctorița Elena Stîngă, actualul președinte al CM, este și șefa Asociației Medicilor de Familie. În vechea formulă, cea de dinainte de alegeri, Biroul Executiv era format numai din medici specialiști. Ortopedul Neculai Filipescu, cel care a ocupat timp de două mandate cea mai înaltă funcție în colegiu, a fost și singurul dintre vechii conducători care au mai întrunit și acum voturi suficiente pentru a putea pătrunde în actualul Birou Executiv. Doctorul Filipescu a coborît doar o treaptă în urma alegerilor de acum două săptămîni, el fiind ales de această dată vicepreședinte al Departamentului Jurisdicție profesională, litigii și deontologie medicală. Chirurgul Adrian Cotîrleț, care și-a depus candidatura pentru funcția de vicepreședinte, a obținut voturile necesare ocupării acestui fotoliu, iar departamentul de care va răspunde este cel profesional-științific. Tot în calitate de vicepreședinte, dar responsabil cu avizările, acreditările și asigurările sociale de sănătate a fost ales medicul de familie Costin Țintaru. Un alt medic de familie, Milena Ionescu, a fost desemnată drept reprezentat al doctorilor băcăuani în Consiliul Național Colegiului Medicilor din România. Medicii de familie sînt majoritari nu doar în Biroul Executiv, ci și în Consiliul Județean. Din cei 19 doctori care formează consiliul, 13 sînt medici de familie. (Cezara DUȚĂ)
Lasă un răspuns