Biblioteca Județeană „C. Sturdza” găzduiește zilele acestea, în holul mare, o nouă expoziție de carte dedicată „Alaiului sărbătorilor de iarnă”. În vitrinele instituției culturale, care continuă să dețină întîietatea în privința numărului de persoane care-i trec pragul, au fost expuse cîteva zeci de cărți ce „vorbesc” despre marea sărbătoare ce stă să bată la ușile creștinilor. „Am organizat această expoziție pentru toți cititorii noștri, în spiritul sărbătorilor de iarnă. Am dorit și sper că am reușit să închegăm o expoziție veselă din care să nu lipsească nici partea religioasă, nici cea laică”, ne-a declarat Gabriela Muraru, șefa secției de împrumut-adulți de la Biblioteca Județeană „C. Sturdza”, inițiatoarea acestei expoziții. Cititorii care se abat cîteva momente în bibliotecă pot vedea nu doar volumele ce oferă pasionaților de lectură o imagine a sărbătorii Nașterii Domnului, așa cum a fost percepută de-a lungul timpului de diferiți scriitori, poeți și muzicieni, ci și scurte referiri despre marea sărbătoare în viziunea altor popoare. „Am expus într-una dintre vitrini cărți și reviste în care este prezentat Crăciunul în alte țări, precum și cîteva colinde în limba germană, franceză și engleză”, a precizat Gabriela Muraru. (Constantin GHERASIM)
Alaiul sărbătorilor de iarnă la Biblioteca Județeană
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.