Personalități de seamă ale lumii științifice din România, între care Ioan Opriș, secretar de stat în Ministerul Culturii și Cultelor, profesorul Dumitru Murariu, director general al Muzeului Național
de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București, precum și oficialități locale și județene, sînt așteptate sîmbătă, 13 decembrie, orele 12.00, să ia parte la inaugurarea oficială a noului sediu al Muzeului de Științe ale Naturii din Bacău din Parcul „Cancicov”. „Noul muzeu va fi unul de educație biologică, pentru că avem colecții multiple din multe domenii. Această denumire va coincide bine cu Facultatea de Biologie din Universitatea Bacău, dovadă fiind și faptul că 17 colegi din cadrul Complexului Muzeal, doctori sau doctoranzi, sînt «fii» ai Universității Bacău. În corpul A al clădirii, care va sfințită mîine (n.n. azi) de preotul Vlad Ungureanu, vor funcționa deocamdată laboratoarele, depozitele și administrația, urmînd ca, în viitor, să fie mutată și expoziția permanentă a Muzeului de Științe ale Naturii, aflată în momentul de față în sediul din str. Gh. Vrănceanu”, ne-a declarat prof. univ. dr. Neculai Barabaș, directorul Complexului Muzeal „Ion Borcea”. Profesorul Barabaș nu „se teme” de ziua de 13 pe care a ales-o pentru inaugurarea oficială a noului sediu, nici nu este supertițios pe această temă. Din contră, „este o zi pe care am ales-o cu bucurie și care este pentru mine o zi benefică, așa după cum se poate vedea din evenimentul care va avea loc. De altfel, și la apartament am tot numărul 13 și nu am avut niciodată probleme”, a spus el. Cît privește celelalte două corpuri de clădire din cadrul Muzeului din Parcul „Cancicov”, directorul Barabaș a precizat că acolo „va funcționa temporar Biblioteca Județeană «C. Sturdza»”. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns