• inspectorii de muncă și polițiștii au început să-i verifice pe cei care vînd pocnitori • culmea este că la verificări vor intra cei care au solicitat autorizații de la ITM, însă străzile sînt pline de vînzători cladestini de pocnitori
Vînzătorii de petarde au fost luați deja la ochi de polițiști și inspectorii de muncă. „Inspecția Muncii organizează la nivel național o campanie care verifică modul în care sînt deținute, transportate, manipulate, depozitate și comercializate pocnitorile. Acțiunea se va desfășura în primul rînd la agenții economici care au obținut autorizația de comercializare a acestor produse”, ne-a declarat Ioan Andrei, inspector șef adjunct la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) din Bacău. Motivul demarării acestui amplu control se leagă de cele 172 de cazuri de victime de pînă acum ale pocnitorilor, dintre care 36 au fost minori. „În județul nostru, anul trecut nu a fost înregistrat anul trecut nici un astfel de caz, dar importantă înainte de toate e prevenția, ca să nu ajungem acolo”, a mai spus inspectorul șef adjunct de la ITM Bacău.
Inspectorii au plecat de ieri în control împreună cu polițiștii. Verificările vor urmări dacă patronii au autorizații eliberate de ITM și poliție, modul în care personalul care comercilizează petardele este instruit, precum și dacă pocnitorile sînt inscripționate în limba română. Perioada în care băcăuanii vor putea cumpăra și folosi nestingheriți pocnitorile este 27 – 31 decembrie. Patronii care vor fi prinși că încalcă legea riscă amenzi între patru și 25 de milioane de lei. În vizorul organelor de control au intrat 22 de agenți economici care s-au autorizat pentru comercializarea petardelor. Poate că n-ar trebui trecut cu vederea nici comerțul cu petarde de la colțul străzilor. Cel puțin în municipiul Bacău sînt numeroase persoane care vînd pocnitorile direct din plase, pe trotuare, acostînd pur și simplu trecătorii. Aproape sigur, respectivii nici nu s-au gîndit măcar să obțină autorizații pentru comercializarea petardelor, iar marfa vîndută de ei clandestin nu este deloc puțină. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns