~2 min lectură 0 comentarii

Actorul american Charlie Sheen, arestat de Crăciun

Redacția Ziarul de Bacău

Actorul american Charlie Sheen şi-a petrecut o parte din Crăciun în custodia poliţiei, fiind reţinut pentru acte de violenţă domestică. El şi-ar fi atacat nevasta şi ar fi proferat ameninţări grave la adresa acesteia. Charlie Sheen risca iniţial să-şi petreacă şi Revelionul în închisoare, dar până la urmă a fost pus în libertate după câteva ore, pentru o cauţiune de 8.500 de dolari, informează Associated Press.

sheenPotrivit purtătoarei de cuvânt a poliţiei din staţiunea oraşului Aspen, Stephanie Dasaro, actorul a fost arestat vineri sub acuzaţia de infracţiuni legate de violenţa în familie, fiind învinuit de atac asupra unei persoane, delict de o gravitate de gradul doi, pe o scară de la unu la cinci. El ar urma să fie judecat după sărbătorile de iarnă, când judecătorii vor reveni din vacanţă.

Conform poliţiei, presupusa victimă nu a solicitat ajutor medical la vreo instituţie specializată. Numele acesteia nu este dat publicităţii.

Publicaţia TMZ.com relatează că victima agresiunii acestuia este soţia sa Brooke Mueller. De la vila actorului s-ar fi primit mai multe apeluri la serviciul gratuit de urgenţe 911. La puţin timp, la adresa actorului au descins mai multe echipaje ale poliţie şi o ambulanţă, dar fără ca victima să fi fost transportată la spital sau la vreo clinică.

Charlie Sheen, pe numele său complet Carlos Irwin Estevez, născut la 3 septembrie 1965, la New York, are în palmares peste 50 de filme şi seriale de televiziune, între care ‘Hot Shots’ , ‘Two and a Half Man’, ‘Wall Street’ , ‘Being John Malkovich’ etc. Este laureat al Globurilor de aur în 2002, la categorie Cel mai bun actor pentru rolul din serialul de televiziune Sin City.AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.