Una dintre destinațiile la care Moș Crăciun a ales să se ducă foarte încărcat a fost Fundația de Sprijin Comunitar (FSC). Copiii de aici au primit de la Moș peste 60 de milioane de lei, bani strînși în timpul campaniei „Bradul FSC te așteaptă”. Cea mai mare parte a acestora (50 de milioane de lei) au venit prin intermediul donațiilor stradale din timpul spectacolelor susținute în fața chioșcului FSC de către grupul „Zmeuriș” și prin vînzarea obiectelor confecționate de către copiii asistați în cadrul fundației. Alte 6,6 milioane de lei s-au adunat în urma donațiilor făcute de persoane fizice, în timp ce donațiile făcute în numele unor firne au totalizat aproximativ șase milioane de lei. (Eduard CUCU)
Moș Crăciun a adus copiilor de la FSC peste 60 de milioane de lei
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.