REPORTER ÎN PIAȚĂ „Vărzarul” din Rădăuți

Eugen VERMAN

Cred că dumneavoastră, cei care „bateți” piața cea mare a urbei noastre, îl cunoașteți. E chiar aici, „sub scara” dinspre „florărie”, vine, de obicei – asta, în ultimii trei ani – prin octombrie și rămîne toată iarna și vinde varză murată și castraveciori murați și gogonele murate. E un ins nu prea înalt, îmbrăcat țărănește, așa cum se îmbracă cei de prin zona Rădăuților, căci e de loc dintr-un sat – i-a zis numele, dar nu l-am reținut – aflat la 5 kilometri de oraș. Pe cap poartă o căciulă neagră, din blană de miel, mîinile îi sînt mari și noduroase, am muncit toată viața la ceape, muncă grea, la oi am muncit, așa îmi zice, și nevasta tot la ceape a muncit, mai adaugă Andrei Danieleț – parcă așa a spus că-l cheamă – și mai spune că varza și celelalte „bunătățuri” sînt produse la el în gospodărie, are grădină mare de legume, i-a plăcut asta, adică grădinăria, dintotdeauna, și acum cîștigă ceva bani din ea… Cum spuneam, de vreo trei ani vine la Bacău cu marfă, deși nu-i prea aproape Bacăul ista, da-i oraș curat și modern și oamenii sînt, parcă, mai avuți ca „în Nord”. Butoaiele sînt aici, lîngă el, butoaie mari, uriașe, iar murăturile sînt pe cinste. Îi spun că vreau să cumpăr o varză murată, da’ să-mi zică secretul acririi ei, cere 15 mii pe kilogram, iar o varză are, cu tot cu zeamă, aproape trei kile, el îmi răspunde că n-are nici un secret, pune varza la murat cum se pune și pe aici… Castraveciorii sînt de două ori mai scumpi decît varza, la fel și gogonelele, dar gogonelele le-a terminat, o să mai aducă la următorul transport… Într-o zi nu l-am mai văzut, era o femeie mică de statură, cu riduri pe față, da, era nevastă-sa, el era plecat acasă, că mai sînt și alte treburi, mai ales acum, cu sărbătorile noastre de iarnă…

Și-l mai întreb dacă mai vine și la anul pe vremea asta, da, o să mai vină, da’ asta numai Dumnezeu o știe…